Electric Castle are playlist special în Zonga: cum asculţi cele mai populare piese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zonga e o aplicaţie de streaming muzică, iar acum devine oficială pentru festivalul de muzică Electric Castle. Cu câteva zile înainte de debutul evenimentului, ai playlist dedicat să te familiarizezi.

Zonga anunţă playlistul „Waiting for Electric Castle”, cu peste 100 dintre cele mai populare melodii ale artiştilor invitaţi la festival. Şi ca să nu fie doar o informaţie, compania susţine că utilizatorii care descarcă aplicaţia şi dau „follow” playlistului pot câştiga 10 premii - abonamente Zonga Premium pentru trei luni. De ce te-ar interesa un abonament? Pentru că ai acces la circa 30 de milioane de melodii la calitate HD.

Electric Castle se desfăşoară între 14 şi 17 iulie la Castelul Banffy, din localitatea Bonţida, Cluj. Zonga funcţionează atât în web, pe PC şi macOS, cât şi pe dispozitivele cu Android şi iOS sau pe tabletă ori Smart TV. Zonga va fi prezentă la Electric Castfel pe toată perioada festivalului la standul din zona „Tech World”.

Despre Zonga am scris prima dată în urmă cu aproape trei ani. Părea un pariu mult prea îndrăzneţ. „La partea asta de educare a publicului, de a folosi servicii premium şi de a plăti pentru conţinut e foarte mult de muncă în România. (...) Mă bucur să văd că prinde conceptul. Lumea e dispusă să plătească pentru muzică, nu vorbim de «nobody cares». Există oameni care înţeleg că acel conţinut e premium“, susţinea Sergiu Biriş, fondator, în 2013.

Am revenit în Cluj pentru o discuţie în 2014. „Pentru Zonga, în ultimul timp, e din ce în ce mai bine. Am început şi noi să învăţăm ce e în piaţă, după trei ani de când ne-a venit idee, la început pornind mega optimist. Totuşi, dacă nu porneam aşa, nu porneam deloc“, îmi spunea Biriş. Acum, platforma ajunge la Electric Castle şi piaţa de streaming e din ce în ce mai mare. Sunt Apple Music, Spotify, Tidal, Zonga, Deezer, Play Music şi altele mai mici. Deocamdată, Zonga ştie mai bine piaţa din România.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite