Cum poţi vota, printr-o aplicaţie, zona în care vrei extinderea reţelei 4G

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul telecom Orange va extinde reţeaua 4G, dar înainte de acest pas le cere utilizatorilor să voteze judeţele în care vor asta.

Până pe 24 septembrie, clienţii care folosesc internetul de la Orange se pot bucura de conţinutul preferat prin intermediul aplicaţiei gratuite 4G Fun Kit. Aplicaţia le pune la dispoziţie trei categorii de conţinut: cărţi audio, filme şi documentare, una pentru selfie-uri, şi o secţiune de feedback. Traficul în aplicaţie este gratuit pentru clienţii Orange, dar ea mai are un scop ceva mai util.

Prin intermediul Orange 4G Fun Kit, utilizatorii pot vota, în cadrul unei secţiuni dedicate, zonele în care acoperirea 4G să fie extinsă cu prioritate. În urma voturilor, Orange se angajează ca în perioada următoare să extindă reţeaua 4G în cele mai votate 20 de judeţe. Aplicaţia 4G Fun Kit poate fi descărcată din Play Store şi App Store. Va fi disponibilă şi pe Windows, în curând.

Revenind la conţinut, 4G Fun Kit include o selecţie variată de cărţi audio de la editurile Humanitas, Act şi  Politon. Documentarele sunt de la Discovery, reţete de la TV Paprika,  seriale umoristice din arhiva TVR şi emisiuni despre sportivi, Mini-Replay,  plus momente de la X-Factor. De asemenea, aplicaţia le oferă clienţilor posibilitatea de a încărca instant selfie-uri de vacanţă

La fiecare secţiune, clienţii au opţiunea de a-şi împărtăşi opinia despre experienţa avută în aplicaţie şi să primească 500 MB trafic de net. Bonusul este primit şi de clienţii care votează în secţiunea „Extinde acoperirea 4G” din aplicaţie şi dau share acesteia pe reţelele sociale.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite