Cel mai bun Nokia: P1 va fi prezentat la MWC 2017 în Barcelona
0Nokia a revenit de anul acesta pe piaţa telefoanelor inteligente, iar cel mai bun şi mai nou dispozitiv ar fi P1 pe care îl prezintă la MWC 2017.
Telefoanele pe care Nokia le va prezenta şi comercializa în perioada următoare sunt fabricate de alte companii în China şi vândute sub marca sa. Nokia P1 ar fi inspirat ca design din Sharp Aquos XX3 şi va costa până la 950 de dolari. Pentru preţul acesta, cumpărătorii ar primi un spaţiu de stocare de 256GB şi dotări tehnice foarte bune.
Astfel, Nokia P1 ar avea un ecran de 5,3 inci, cameră foto cu lentile Zeiss de 22 megapixeli şi Android 7 Nougat preinstalat. Telefonul va mai avea un cititor de amprente, iar bateria va fi de 3.500 mAh. Preţul de achiziţie al Nokia P1 va fi de 800 de dolari pentru vesiunea de 128GB, dar s-ar putea să includă şi slot de card microSD. Procesorul va fi cel mai nou Qualcomm Snapdragon, iar memoria RAM va fi de 6GB.
Dacă va fi similar modelului Sharp, atunci marginile vor fi reduse şi rămâne de văzut dacă cititorul de amprente va fi pe margine, pe spate sau pe faţă. Totuşi, Nokia este doar un furnizor de marcă şi n-ar trebui să te aştepţi că telefonul va fi mai bun decât ce vor propune Huawei, Samsung sau LG. Rămâne însă de văzut cât de bine optimizat va fi sistemul de operare.