Una dintre vedetele YouTube e o femeie anonimă care despachetează jucării. De ce sunt copiii fascinaţi de canalul ei?
0
Succesul pe YouTube e greu de atins, dar o femeie a reuşit asta. Nu e clar de ce, dar conţinutul pe care îl publică este constituit din videoclipuri în care despachetează jucării.
Poate numele Disney Collector nu îţi spune nimic, dar are un succes incredibil pe YouTube. Cel mai popular videoclip al său, publicat în urmă cu un an, are 90 de milioane de vizualizări. Cea care vorbeşte pe fundalul fiecărui videoclip nu are chip, doar două mâini cu care despachetează jucăriile, o voce liniştitoare şi o manichiură îngrijită. BuzzFeed îi spune povestea anonimităţii sale prin succesul pe care îl are online.
Lunar, videoclipurile pe care le produce acest canal sunt mai mereu în top. Copiii o urmăresc fascinaţi pe femeia care le vorbeşte despre ultimele jucării. „Salutare, oameni buni, aici este Disney Collector. Astăzi, vă voi arăta...“, acesta e textul cu care începe fiecare episod de unboxing de jucării. Le scoate cu grijă din cutie sau din ambalaj, le prezintă funcţionalităţile şi vorbeşte despre persoanjele reprezentate.
Categoria videoclipurilor de unboxing este populară printre pasionaţii de gadgeturi care urmăresc alţi oameni cum despachetează telefoane, tablete, ceasuri inteligente şi le prezintă accesoriile. Până acum însă părea limitată doar la tech, dar Disney Collector demonstrează altceva. Părinţii nu ştiu cine e, iar copiii nu sunt preocupaţi de acest lucru . O mamă din Portland, SUA, le-a spus celor de la BuzzFeed că fiica ei de 6 ani a învăţat să folosească Siri pentru a căuta online acest canal de YouTube.
Aceste videoclipuri satisfac acele nevoi umane primare, la nivel emoţional, cum ar fi curiozitatea, fiorul suspansului şi surprizei şi bucuria de a primi un dar. Michael Ross, manager general Maker, despre interesul pe care îl au copiii pentru acest canal
Dane Golden, vicepreşedinte al startup-ului Octoly care conectează branduri cu producătorii de conţinut pe YouTube, consideră că tocmai anonimitatea femeii atrage public. „Nu vezi decât manichiura ei îngrijită. Are şi o voce liniştitoare. E ca şi cum te-ai juca cu alţi copii. Cred că ea, în mintea copiilor, dispare“, a explicat Golden. Mai mult, Disney Collector nici nu pare un canal interesat de propagarea conţinutului prin afiliere cu alţii, ceva ce marile canale fac deja.
Există şi un portret robot al femeii care prezintă jucării pe YouTube. Ar fi o femeie de peste 40 de ani, din Brazilia, care locuieşte în prezent în Florida. De ce Brazilia? Pentru că în numele canalului a introdus şi literele BR. Apoi, a realizat câteva videoclipuri şi în portugheză. Mai mult, printr-un comentariu lăsat pe un blog, cu privire la identitatea femeii, cineva a indicat un cuplu din Florida, care locuieşte pe lângă DisneyWorld. Soţul femeii ar întreţine canalul BluCollection.
Topul celor mai populare videoclipuri pe care Disney Collector le-a publicat