Ceartă în CNA pe tema reglementării Internetului. Georgescu neagă că vrea să controleze spaţiul virtual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CNA Laura Georgescu şi Nargisa Iorga, membră a consiliului, se războiesc de câteva zile pe tema reglementării spaţiului virtual.

După discuţiile în contradictoriu purtate în şedinţele CNA, „bătălia” se dă în comunicate de presă, scriu cei de la Pagina de Media.

De la ce a pornit totul. În şedinţa publică din data de 24 aprilie, preşedintele CNA, Laura Georgescu, a declarat, pe subiectul reglementării în online: „am putea să facem noi primul pas şi să mergem mai departe spre luarea în calcul a modificării Directivei Serviciilor Media Audiovizual.” Mai multe detalii aici.

La puţin timp după aceste afirmaţii, Narcisa Iorga a publicat pe blogul personal, Despre Audiovizual, împreună cu înregistrări din timpul şedinţei CNA. Narcisa Iorga: „Preşedintele CNA vrea să controleze internetul”. “La început, prin «propuneri de reglementare minime», în scopul nobil declarat de protejare a minorilor de abuzurile la care pot fi supuşi prin intermediul internetului. Mai târziu, cine ştie la ce se ajunge! Cu puterea de disimulare ieşită din comun pe care o deţine, Laura Georgescu invocă demersurile făcute de comisarul european pentru Agenda Digitală Neelie Kroes, când, de fapt, serveşte interese politice riscante exprimate deja la Bucureşti pentru a controla mediul virtual. Nu neg bunele intenţii ale Comisiei Europene de a proteja copiii de abuzurile prin internet, dar niciuna dintre ţările europene nu se confruntă cu abuzurile permanente asupra minorilor prin intermediul audiovizualului aşa cum se confruntă România, din cauza unui CNA incapabil să servească interesul public.”

cna

(Laura Georgescu)

Reacţia Laurei Georgescu într-un comunicat de presă: „Oricine afirma că urmează să reglementeze Internetul trebuie mai întâi să reglementeze Cosmosul”.

Laura Georgescu a trimis miercuri, la Pagina de Media, un punct de vedere prin care spune că informaţiile vehiculate în ultimele zile referitoare la „pericolul” în care ar urma să intre „libertatea de expresie pe Internet” s-au bazat pe distorsionarea de către doamna Narcisa Iorga, membru al Consiliului, a unei informări făcute în şedinţa publică a CNA din data de 24.04.2014 ca urmare a participării mele, în calitate de Preşedinte al CNA, la Conferinţa Internaţională “Protecţia minorilor în era digitală”, ce a avut loc la Atena în zilele de 14 şi 15 aprilie 2014”.

„Oricine afirma că urmează să reglementeze Internetul trebuie mai întâi să reglementeze Cosmosul”, a încheiat Laura Georgescu documentul trimis către presă.

La o zi după comunicatul preşedintelui CNA, a venit şi un răspuns din partea Narcisei Iorga.

„Nu am distorsionat cu nimic informarea preşedintelui CNA cu privire la participarea sa la o conferinţă internaţională. Doamna Laura Georgescu trebuie să-şi asume propriile declaraţii, măcar cele făcute în spaţiu public. Domnia sa a afirmat fără echivoc că «trebuie reglementat spaţiul virtual» şi că CNA trebuie să vină cu «propuneri pentru reglementări minime într-o primă fază»”, a declarat Narcisa Iorga, membru CNA, într-o declaraţie de presă.

„Personal, am întrebat-o pe doamna Laura Georgescu ce poziţie oficială a prezentat la reuniunea internaţională de la Atena şi ce anume, concret, ar trebui să facă CNA. Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului a afirmat că a prezentat participanţilor faptul că  «în România nu avem reglementări pe virtual» şi că ar trebui ca, până în luna septembrie a acestuia an, «să facem propuneri, într-o primă fază, pentru reglementări minime». Doamna Laura Georgescu a adăugat că la conferinţa internaţională de la Atena «nu s-a umblat decât la construirea unui puzzle cu un singur enunţ: trebuie reglementat spaţiul virtual», a mai adăugat aceasta.

image

Neutralitatea internetului, întărită în aprilie

În contextul acesta, la începutul lunii aprilie Comisia Europeană a reuşit să treacă prin Parlamentul European legislaţia care elimină tarifele de roaming şi întăreşte pe mai departe neutralitatea internetului.

Marile companii din industrie ar fi vrut drepturi speciale pe internet, pentru conexiuni mai rapide şi acces preferenţial, dar Uniunea Europeană a interzis acest lucru. Noua legislaţie doreşte să creeze o singură piaţă la nivelul Europei.

Puteţi citi mai multe pe adevarul.ro.

Ce înseamnă neutralitatea internetului?

Unul dintre principiile cele mai importante ale internetului, de când a fost creat şi dezvoltat ca o forţă este neutralitatea sa. Aceasta înseamnă pe scurt libertatea oricărui individ de a accesa site-urile şi conţinutul de pe internet, libertatea oricărei firme de a avea drepturi egale şi nediscriminare pe criterii comerciale.

Potrivit direcţiilor Comisie Europene, provocările neutralităţii internetului sunt blocarea conţinutului, problemele de intimitate, transparenţa şi congestionarea reţelei.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/neutralitate" target="_blank">View the story "Neutralitate" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite