Cadou pentru Crăciunul viitor: o nouă versiune Xbox, gata înainte de decembrie 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul Xbox este aşteptat cu înfrigurare, înainte ca Microsoft să facă vreo declaraţie despre lansare
Noul Xbox este aşteptat cu înfrigurare, înainte ca Microsoft să facă vreo declaraţie despre lansare

Microsoft a ajuns în etapele finale ale pregătirilor pentru următoarea consolă Xbox, conform informaţiilor publicate Bloomberg, iar secretul este bine păzit.

Printre dovezile în acest sens, a fost luat în considerare inclusiv faptul că a fost crescut nivelul de securitate a clădirilor Xbox din campusul Microsoft.

Discuţiile pe tema planurilor de viitor ale lui Microsoft referitoare la gaming sunt numeroase. Au existat zvonuri despre o tabletă Xbox, numită „Xbox 720”, precum şi despre o consolă la un preţ mai mic, folosită pentru streaming. În acest context, lansarea unei versiuni noi este „obligatorie” în acest moment, consideră bloomberg.com.

Pe măsură ce proiectele derulate de Microsoft se concretizează, fie că este vorba de Windows 8 sau de depunerea cererii pentru un brevet de ochelari multimedia, aşteptările pentru o versiune actualizată a consolei de jocuri cresc. Analiştii anticipează o integrare mai mare cu Kinect 2 şi livrarea unei game mai mare de conţinut pentru Xbox, nu doar jocuri.

Surpiza de cele mai mari proporţii ar fi lansarea chiar înainte de sfârşitul acestui an, estimează „Bloomberg”. Dacă acest lucru se va întâmpla, ei se aşteaptă la un adevărat spectacol din partea Microsoft, fie că va fi la E3, sau la un eveniment propriu organizat în acest sens.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite