Windows 10 primeşte prima actualizare majoră: ce noutăţi aduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Windows 10 există de câteva luni pe piaţă şi acum parcă era momentul unei actualizări. Cea mai importantă aduce, în special, viteză puţin mai mare.

Terry Myerson, vicepreşedinte executiv Microsoft şi responsabil de Windows şi Dispozitive, a anunţat disponibilitatea primei actualizări majore pentru Windows 10. Compania susţine că în contextul furnizării Windows ca serviciu (n.r.: Windows as a service), actualizarea aceasta oferă îmbunătăţiri semnificative clienţilor business, precum Windows Update for Business, Windows Store for Business, Mobile Device Management, Azure Active Directory Join şi noi funcţionalităţi de securitate. De asemenea, Windows 10 cu această actualizare porneşte cu 30% mai rapid decât Windows 7, în caz că încă mai foloseşti aşa ceva. Microsoft crede că da, din moment ce compară cu un sistem de operare atât de vechi.

Altfel, cu această actualizare mai vine sporirea performanţei per total, iar Cortana poate stoca notiţe realizate cu un stylus în acel Notebook cu date şi ciorne. Mai mult, asistentul digital de la Microsoft poate recunoaşte numărul de telefon, adresa de mail şi chiar adresa fizică pentru a ajuta la setarea de remindere. În plus, poate fi utilizat pentru a ţine evidenţa evenimentelor personale şi a rezervărilor la film, trimiţând remindere utile legate de locul unde trebuie sa ajungi şi cum să faci pentru a ajunge la timp, plus opţiunea de a rezerva o maşină si de a localiza via Uber. Trebuie menţionat însă că toate acestea funcţionează doar în SUA.

Microsoft Edge este însă în orice ţară, iar acesta primeşte o îmbunătăţire a performanţei şi securităţii, dar şi un tab de previzualizare, care îţi permite vezi ce conţine o pagină fără s-o deschizi. Microsoft Edge se sincronizează acum şi cu Facebook, dar şi cu informaţiile din Reading List pe toate dispozitivele, astfel încât poţi reveni cu uşurinţă asupra informaţiilor care te interesează cel mai mult. Detalii despre noutăţile pentru mediul business sunt aici

Odată cu Windows 10, Microsoft susţine că a sporit şi securitatea dispozitivelor. Astfel, Credential Guard protejează credenţialele într-un mediu care foloseşte virtualizarea hardware şi previne cunoscutul “pass the hash”, cauza celor mai multe ameninţări de securitate. Device Guard utilizează Trusted Boot pentru preveni instalarea de cod malware. Windows Hello le permite utilizatorilor să folosească instrumente biometrice care pot recunoaşte faţa sau amprentele pentru a nu mai folosi o parolă. Nu în ultimul rând, Windows Defender e un servici gratuit antimalware, care protejează aproape 300 de milioane de dispozitive Windows zilnic.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite