Carcasa pentru telefon care „fuge“ când vrei să opreşti alarma de trezire
0Tehnologia poate fi uneori mai utilă decât ai crede, mai ales când te ajută să nu ratezi vreo întâlnire. O astfel de creaţie e carcasa de telefon care „fuge" de tine.
Cercetătorii japonezi cred că soluţia pentru cei care au prostul obicei de a-şi opri alarma (chiar dacă sunt mai multe, programate din cinci în cinci minute), este o carcasă de telefon printată 3D.
Carcasa are încorporată o placă de circuit, alcătuită dintr-un micro-controller, un convertor serial-USB, motoare, drivere de motor şi encodere rotative. În plus, cu ajutorul unor rotiţe printate tot 3D, carcasa îţi poate „plimba” telefonul pe o suprafaţă plată. Momentan, carcasa vine la pachet cu trei funcţii foarte utile: Runaway Snooze, Hard Push şi Scale Trace.
Runaway Snooze îţi pune telefonul pe fugă atunci când îţi sună alarma, ca să se asigure că nu o să o opreşti, Hard Push îl aduce mai aproape de tine când ai notificări, încurajându-le să le verifici, iar Scale Trace implică aplicaţii practice ale carcasei. De exemplu, o poţi folosi pentru a măsura o suprafaţă, cât se poate de precis. De asemenea, poţi măsura un spaţiu gol, iar telefonul îţi va afişa opţiunea de a căuta mobilă care să se înscrie în cerinţe. Din nou, puteţi vedea o demonstraţie a acestei funcţii în clipul de mai sus.
Află toate detaliile despre acest gadget care se poate dovedi util în dimineţile de iarnă