VIDEO România, la începuturile capitalismului. Cum am descoperit pagerul, celularul, notebook-ul, „cardul de plastic” şi mâncarea fast-food

Azi le găsim pe toate drumurile, sau în lăzile cu amintiri. Acum 20 de ani erau mărfuri venite parcă din altă galaxie, de care se bucurau numai românii foarte bogaţi.

„Omul de afaceri de anvergură are un pager la centură“ era, în 1992, sloganul companiei de telecomunicaţii Radiotel. Pagerul era vârful de lance al comunicaţiilor fără fir.

Ce viaţă scurtă a avut pagerul! Dacă îi arăţi azi unui adolescent un pager nu ştie ce să facă cu el. Seamănă cu un mp3 player, dar nu cântă. Atunci ce face? Nu mai face nimic. Nu mai există demult operatori de pagere, aşa că obiectul e printre cele mai inutile de pe faţa pământului.

Pagerul funcţiona aşa: Omul de afaceri avea pagerul la centură. Nevasta voia să-i transmită un mesaj. Aşa că găsea un telefon fix sau cobora în stradă, la o cabină telefonică. Forma un număr, îi răspundea o telefonistă, îi dicta telefonistei mesajul, care nu trebuia să fie mai mare de 6.400 de litere (trebuia să numeri literele textului şi spaţiile dintre cuvinte înainte să te apuci să transmiţi mesaje pe pager). Telefonista scria mesajul şi îl trimitea către numărul de pager indicat. Omul de afaceri simţea o vibraţie la centură şi apoi pe micuţul ecran al pagerului începeau să curgă literele. Pagerul nu funcţiona decăt în Capitală şi pe o rază de câţiva kilometri în afara acesteia.

ZIUA X

În 1993, "Evenimentul zilei" anunţa că "peste câţiva ani am putea vorbi la telefon din maşină, ca J.R. din Dallas". Aşa a fost. Românii au mai avut de aşteptat patru ani pentru ca "Ziua X" să vină. "Ziua X" a fost 15 aprilie 1997, dată la care compania Mobifon (Connex) a lansat primul serviciu de telefonie mobilă din România. A urmat la scurt timp Mobilrom (Dialog). Cel mai performant telefon care venea cu abonamentele acestor companii era un Bosh 607, care costa 200 de dolari plus TVA.

Secolul XXI va fi Apple sau nu va fi deloc

O campanie de publicitate agresivă a derulat Apple în presa scrisă românească, în primii ani de după Revoluţie. „Secolul XXI va fi Apple sau nu va fi deloc“. Apple încerca să le vândă românilor calculatoare Mac sau notebook-uri. Deviza lor era „ale noastre sunt uşor de folosit“, „procesul de învăţare se bazează pe intuiţie şi experienţa vieţii curente“, „dacă ai un deget, poţi folosi calculatoarele noastre“. Computerele Apple erau comercializate de firmele Delta Design şi RCS, conduse de omul de afaceri suedez Julien Rosengren, care s-a asociat mai apoi cu Gabriel Oprea, în prezent om politic şi general cu patru stele.

În acei ani a apărut pe piaţă un alt mare magazin care vindea calculatoare: Computerland. Nu e de mirare că patronul Nicolae Badea e azi unul dintre cei mai bogaţi români.

Tot pe simplitate miza şi un alt colos IT, e vorba de IBM: „Five minutes and you’re in business”, era deviza acestora pentru divizia de calculatoare de birou. „În cinci minute sunteţi în afacere, după câteva zile îl stăpâniţi. După o săptămână vă gândiţi deja la viitor”.

Cel mai tare calculator din 1993
IBM 486, 66 MHz, 8 MB RAM, HDD 527 MB, Monitor 15 SVGA – 3.789 de dolari americani. Un astfel de calculator putea rula un astfel de joc:

„8% reducere la TV color dacă vă căsătoriţi în această săptămână“

„Ana Electronic“ era, în 1992, cel mai profitabil distribuitor din Europa al mărcii Samsung.  George Copos adusese în România nişte aparate nemaivăzute: erau cuptoarele cu microunde şi aparatele de aer condiţionat. „One touch and you’re in heaven”, se putea citi pe reclamele la aparatele de aer condiţionat”. Până şi mesajele publicitare erau în engleză, semn că se adresau unui cerc restrâns de români, chiar dacă machetele ocupau câte o pagină de ziar. Dar „Ana Electronic” a făcut bani mulţi din televizoare. Ofertele promoţionale erau curajoase: „Dacă vă căsătoriţi în această săptămână, veţi putea cumpăra un televizor color cu opt la sută reducere“.

Cartea de plastic

Sub titlul „Serviciu bancar non-stop“, revista „Capital“, publica în 1993 primul articol despre o tehnologie de ultimă oră: „Cărţile de plată, sau, popular, cărţile de plastic conosc o diversitate de forme (sunt toate din plastic şi de aici şi denumirea). Prin introducerea cărţii de plastic într-o fantă a ghişeului automat, aceasta este decodificată, iar în funcţie de ordinul dat poate efectua operaţiuni de retragere de numerar, bani efectivi. Sistemul este complet automatizat“.

Industria publicităţii, între sublim şi ridicol

Puţini români se gândeau, la începutul anilor '90, că are şi comerţul un suflet: reclama. Astăzi, reclamele la gadgeturi sunt făcute după studii de piaţă şi sunt cu totul seducătoare. Te fac să te îndrăgosteşti de o imprimantă. Dar în urmă cu 20 de ani, reclamele erau neaoşe iar mesajul nu avea nicio legătură cu produsul: Un corb ţine în cioc o imprimantă. O vulpe îl întreabă: „Spune repede, Corbule, unde pot să-mi trag la XEROX Legea privatizării“. Deviza: „Noi dăm viaţă maşinilor. !“ . Beneficiarul reclamei: Arexim, distribuitor autorizat Rank Xerox.

Era un suprarealism pur în campaniile de publicitate. „Tăcerea e de aur, spune un vechi proverb. Noi nu-l folosim“ – este tot o reclamă la Xerox. Sau „Timpul nu mai are răbdare. Agfa are CULOAREA!“.

O oră de mâncare gratis la „Spring Time“

Capitalismul se măsoară, popular, în numărul de fast-food-uri de tip american. În 1993, a apărut fast-food-ul „Spring Time“, în Piaţa Victoriei, acolo unde este şi azi. La Spring Time nu se vindea numai mâncare clasică de fast-food ci şi alune. O campanie de publicitate nemaivăzută a făcut ca bucureştenii să tot dea târcoale locului: patronii au anunţat că, timp de o oră pe săptămână, oferă mâncare gratuit tuturor celor care le calcă pragul. „Momentul începerii acţiunii va fi anunţat de unul dintre patroni cu numai două minute înainte de ora în care mâncarea este gratuită“, se anunţa în comunicatul celor de la Spring Time. Apoi au apărut Mc Donald's, Sheriff's şi altele.

Oricum, primul restaurant fast food din ţara noastră a fost BistMc. O televiziune americană a realizat în 1991 un reportaj cu primul fast-food sută la sută românesc, deschis de Niculae Scarlat. Site-ul experimentalist.ro, a prezentat recent povestea acestuia şi a obţinut reportajul video despe Scarlat, reportaj a cărui valoare este inestimabilă:

Imaginea 1/1: pager