1. Evaluarea economică a medicamentelor care urmează să intre pe lista finanţată din fonduri publice, pleacă, încă de la început, de la o premisă falsă: includerea se face acceptând concluziile privind cost-eficacitatea din trei din cele mai bogate ţări ale Uniunii Europene: Marea Britanie, Germania şi Franţa. Cititorul trebuie să ştie că în primele doua ţări menţionate consumul de medicamente pe cap de locuitor (ajustat la puterea de cumparare) este de 3 ori mai mare decit in Romania! A considera că ceea ce este cost-eficace în ţări atât de bogate este aplicabil şi în România, depăşeşte logica elementară. În loc să recunoaştem că suntem prea săraci pentru a ne permite orice, acceptăm ideea că neamţul care-şi cumpăra un WV face exact aceleaşi raţionamente privind cost-eficacitate ca un român care cumpără aceiaşi maşină.
  2. O a doua greşeală, care este insuficient combătuta, este plafonarea consumului de medicamente la nivelul stabilit în urmă cu 2 ani. Firmele producătoare de medicamente au de suportat o taxă (botezata claw-back) care este egală cu procentul de depăşire a bugetului alocat medicamentelor din anul 2012. Acest procent este astăzi de 20%. Cuiva căruia i-ar pasă cu adevărat de ceea ce se întâmplă în domeniul sănătăţii ar trebui să îi vină imediat în cap o întrebare legitimă: “De ce trebuie să plătească aceşti agenţi economici, spre deosebire de oricare alţii, o taxă suplimentară şi atât de consistenţă?” Nu există un răspuns pertinent la o asemenea întrebare. Producătorii de medicamente, fiindu-ne necesari, ar trebui ajutaţi, stimulaţi şi încurajaţi să devină parteneri ai statului român şi nu trataţi ca şi cum ar fi operatori de cazinouri sau hoţi la drumul mare. Aceasta taxă însă este sursa a numărate compromisuri şi pervertiri a pieţei de medicamente. Deschiderea listei de medicamente va aduce însă o problemă suplimentară, gravă. Producătorii au îndurat infama taxa cât timp s-au aflat în mâna autorităţilor, fiind şantajaţi tacit cu amânarea deschiderii listei. De îndată ce se va fi incheiat  procesul de includere pe listă a medicamentelor, care acum se afla în evaluare, consumul de medicamente va fi suplimentat cu noile medicamente. Costul unora dintre acestea este astronomic, atingând zeci de mii de euro pentru un an şi pacient. A lăsa finanţarea acestor cheltuieli semnificative doar pe seama taxei claw-back este o iluzie. Nu cred că există vreun singur finanţist sau agent economic care să accepte o taxă pe cifra de afaceri de 25-30 sau 40%, aşa cum se va întâmpla în viitorul apropiat! Nici producătorii nu o vor accepta! De aceea, cred că cei care împing încet, încet procesul aprobării noilor medicamente, fără să dea semn că ar dori să finanţeze suplimentar costurile acestora, nu fac decât să pregătească de acum o criză în domeniul sănătăţii fără precedent. Când criza se va fi declanşat măsurile vor fi doar cârpeli luate pe genunchi, iar consecinţele nu au cum să fie pozitive.
  3. Ministerul Sănătăţii şi CNAS au pus bazele unor contracte cost-volum destinate noilor medicamente, care, în opinia mea pleacă, şi ele, de la premise nesănătoase, greşite. Inovaţia va fi pedepsită, taxata drastic, producătorii urmând ca pe lângă taxa generală, amintită mai sus, să plătească alte taxe suplimentare, de 5-30% în funcţie de câtă nevoie au pacienţii de produsul respectiv (OUG 69/2014). Spre exemplu, pentru un medicament care nu are concurenţă, fiind unicul care poate rezolva o anumită problemă de sănătate, producătorul va trebui să plătească claw-back-ul – să zicem la o valoare uşor de estimat la un minim de 30%, la care va trebui să mai adauge 30% din preţul fiecărei cutii de medicamente vândute. Dacă numărul de pacienţi estimat iniţial va fi depaşit, producătorii vor trebui să plătească statului o taxa egală cu preţul integral al medicamentului!!! Culmea, aceste taxe se achită anticipat, inainte de a vedea vreun ban din vînzarea propriu-zisă! Această ipoteză este o certă aberaţie! Se demonstrează că de fapt, Guvernul nu are nici cea mai mică intenţie de a face ceva pentru bolnavii acestei ţări, ba mai mult crează premisele pentru convulsii economice care, într-un final se vor sparge tot în capul celor suferinzi!

Tehnicalitatile specifice actelor normative din domeniul sănătăţii sperie pe orice este străin de subiect. Lipsa de competenţă este însă numai o aparenţă, cei chemaţi să ia deciziile politice fiind foarte bine instruiţi iar acolo unde nu se pricep fiind bine consiliaţi chiar de către specialiştii din domeniul privat al comerţului cu medicamentele.

Deciziile aberante luate de Guvern (nu numai de cel prezent ci de câteva decenii deja încoace) îşi găsesc resorturile în doi parametri: în primul rând nimeni nu vrea să aloce fonduri suplimentare sănătăţii, concordante cu nevoile minim necesare iar în al doilea rând, într-o piaţa cu multe constrângeri, aberante şi nedrepte, este loc întotdeauna de băieţi deştepţi, care sar peste rând, care strâng bani de campanii sub formă de donaţii sau chiar bani negri pentru concedii luxoase pentru potentaţi, care au forţa de a influenţa factorul politic să malformeze regulile astfel încât cineva să se afle întotdeauna în avantaj.

Egalitatea nu este pentru căţei! Cu atât mai puţin pentru bolnavi!