Fericirea – între teama de a o avea şi provocarea de a o menţine
0
Conştient, cu toţii ne dorim să fim fericiţi, să trăim acea stare de bine interior care dă sens vieţii noastre. Când spunem că suntem fericiţi, fiecare dintre noi se raportează diferit.
Unii se vor raporta la bucuriile simple (un răsărit de soare, un zâmbet care ne ănseninează ziua, un mic dejun luat în familie, etc) alţii vor include şi lucrurile care asigură siguranţa materială, împlinirea unui vis, reuşitele profesionale, relaţia de cuplu etc.
Când nu obţinem ce ne dorim ne simţim frustraţi, supăraţi, trişti, furioşi, dezamăgiţi etc. Recunoaştem starea de nefericire prin faptul că experimentăm o serie de emoţii negative. Acestea tindem să le sesizăm mai repede decât cele pozitive.
Teama de fericire este însă mai greu de identificat şi de cele mai multe ori neconştientizată. Ea se manifestă prin diverse acţiuni pe care le întreprindem şi care ne îndepărtează tot mai mult de fericire. O putem recunoaşte la oamenii care ajung să se autosaboteze când sunt aproape de scop, la cei care deja au obţinut ceea ce îşi doreau însă îşi pierd interesul la scurt timp dupa aceea, la cei care nu au ştiut să preţuiască lucrul/persoana din viaţa lor desi le aducea fericire decât după pierdere, la cei care se lamentează şi îşi plâng de milă însă nu acţionează etc.
A înţelege ce este fericirea şi de ce ne este teamă de ea înseamnă mai mult cotrol asupra propriului destin.
Fericirea nu trebuie confundată cu momentele de satisfacţie. Ea este legată de prezent în timp ce satisfacţia este trăită o perioadă mai lungă de timp. Aşadar, de exemplu, când ne cumpărăm maşina pe care ne-o doream, putem spune că trăim un moment de fericire. Treptat, cu fiecare utilizare a maşinii, starea pe care o simţim este una de satisfacţie.
Din punctul meu de vedere, instaurarea stării de fericire pe termen lung depinde exclusiv de noi şi nu de o altă persoană.
Capacitatea de a ne simţi fericiţi pe termen lung implică decizii conştiente prin care ne fixăm nişte scopuri clare şi alegem să acţionăm pentru îndeplinirea acestora. Chiar şi privirea unui răsărit de soare implică o alegere, aceea de a ne bucura în respectivul moment de acel răsărit.
În teorie, lucrurile par simple. Când ştim ce vrem, rămâne să ne dăm seama ce acţiuni va trebui să întreprindem pe mai departe. Realitatea însă se complică în momentul în care atingerea sau trăirea fericirii se arată a fi dificilă. Cum ajungem totuşi să ne temem de fericire?
De cele mai multe ori, această teamă începe a se dezvolta încă de timpuriu.
Astfel, fericirea, ca stare de bine, este influenţată de modul în care au fost structurate experienţele trecute în interiorul nostru, mai ales atunci când eram copii. Mesajele parentale dar şi interpretările pe care noi le-am dat evenimentelor din viaţa noastra funcţionează ca nişte piloni pe baza cărora privim realitatea din prezent şi luăm decizii, uneori neconştientizate, sabotându-ne sau permiţându-ne să fim fericiţi.
Pe de o parte, atât fericirea cât şi teama de a fi fericit/ă pot fi preluate de la adulţii cu care obişnuiam să interacţionăm când am fost mici. Există astfel posibilitatea ca un părinte care nu îşi exprima bucuria pentru o realizare a sa, care nu oferea încurajări verbale copiilor săi atunci când aceştia aveau propriile realizări, care privea mai degrabă părţile neplăcute ale unei situaţii decât pe cele pozitive să fi trasmis, fără să vrea urmaşului/urmaşiilor săi această neştiinţă de a se bucura pe termen lung de viaţă şi de lucrurile bune.
Pe de altă parte, noi înşine alegem să vedem ceea ce vrem să vedem. În funcţie de capacitatea noastră de înţelegere, decidem dependent de mediul în care trăim dacă ne acordăm şansa de a fi fericiţi sau continuăm să ne temem de fericire. Fericirea e o stare care se dobândeşte.
Comportamentele pe care le-am preluat direct sau indirect de la membri familiei noastre, cât şi cele formate pe parcursul dezvoltării noastre prin prisma experienţelor trăite, oricât de saboatoare ar fi, ele conferă siguranţă şi predictibilitate. Până la un punct acestea sunt funcţionale aducându-ne o serie de beneficii.
De exemplu, dacă eşti o persoană care se autosabotează când te aproprii de atingerea scopului, vei pretinde că în ciuda efortului depus, nu ai reuşit pentru că nu ai avut timp suficient, au intervenit alte priorităţi, aştepţi să ai o stare mai bună ca să demarezi proiectul etc.
Scopul va fi păstrat, însă mintea ta va căuta permament justificări şi motive pentru a demonstra cât de greu este de atins, în loc să caute soluţii de a transforma scopul în realitate. În acest mod, îţi păstrezi tiparul comportamental cu care eşti obişnuit, muncind din greu pentru scop însă eşuând şi amânând de nenumărate ori. Sau poate faci parte din categoria celor a căror bucurie în urma reuşitelor are o durată foarte scurtă. Când obţii ceea ce vrei, interesul dispare. De regulă, astfel de situaţii apar atunci când momentele de fericire din viaţa ta au fost urmate de întâmplări neplăcute. Inconştient, ai învăţat să le asociezi şi să crezi că orice reuşită are un preţ de plătit. Anticiparea acestui preţ micşorează fericirea pe care ai putea-o simţi pe deplin.
Ni se confirmă astfel convingerile şi presimţirile. Beneficiile pentru care păstrăm comportamentele prezente sunt diferite de la om la om şi trebuie căutate în istoria personală a fiecaruia.
Ieşirea din tiparul comportamental are loc în momentul în care beneficiile pălesc şi acest tipar devine disfucţional. Când acest lucru se întâmplă, este momentul să ne hotărâm dacă vom continua în acelaşi mod sau e timpul să ne schimbăm perspectiva. Decizia nu este uşoară iar schimbarea are loc in timp.
A fi fericit implică asumarea stării, cu alte cuvinte să crezi ca poţi fi fericit. Pentru a exersa această idee, îţi sugerez un exerciţiu inventat de un psihiatru italian G Fava, şi anume, să ţii un jurnal al fericirii. Acesta i-a îndemnat pe pacienţii săi să ţină o evidenţă a momentelor bune pe hârtie, astfel încât mintea să nu le poată nega ulterior. Vei fi surprins că, şi în perioadele cele mai triste, tot se vor găsi momente de fericire.
Alegerea de a simţi emotiile şi gândurile pozitive din cei în ce mai mult contribuie la schimbarea tiparului şi ne vor da energia de a ne construi fericirea.
Fericirea este o opţiune a fiecăruia şi nu un dat. Trebuie doar să îţi cauţi propria cale.
Dacă şi tu ai dificultăţi în a fi fericit/ă, dezvoltarea personală poate fi un demers benefic şi util în a-ţi găsi propriile răspunsuri. Mai multe detalii găseşti aici: http://www.psihocalatorie.ro/psiholog.html
Cristina Birzoiu
Psiholog si psihoterapeut
Se încarcă comentariile...
