Soţul Iuliei Ganea, o tânără în comă de trei ani: „Pentru mine, şi o mişcare de deget la comandă ar fi extraordinară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia şi Laurenţiu Ganea, în cea mai fericită zi a lor Foto: arhiva personală
Iulia şi Laurenţiu Ganea, în cea mai fericită zi a lor Foto: arhiva personală

Acum trei ani, în Cristian, Braşov, pe o trecere de pietoni, a avut loc un accident care a distrus o familie. Gravidă în luna a opta, Iulia Ganea, 27 de ani, a fost smulsă din mâna soţului şi proiectată pe asfalt. Copilul pe care îl purta a murit, iar ea a rămas cu leziuni cerebrale foarte grave. Soţul ei, Laurenţiu Ganea, 33 de ani, luptă acum să mai recupereze ceva din viaţa lui cu Iulia.

Toţi avem probleme. „Dar mie mi-a dat Dumnezeu mai multe“, spune Laurenţiu Ganea, mângâind părul scurt al soţiei sale, Iulia. O mândreţe de femeie chiar şi acum, când stă ghemuită într-un pat de spital, într-o cămăşuţă curată care-i acoperă trupul împuţinat, legată la perfuzii şi monitorizată strict. Priveşte cu ochi mari, albaştri, dintr-o lume a ei. Pare că înţelege că are musafiri şi nu face convulsii. „Totul este dificil. Pentru că mi-a distrus tot viitorul. Soţia mea este cum este – legumă, copilul meu s-a dus. Practic, tot viitorul meu este distrus“, răbufneşte bărbatul încercând să se stăpânească. „Aceşti  trei ani au fost un chin groaznic, o suferinţă. Nu ştiu ce ar putea fi pozitiv. Doar să spunem că Iulia s-a stabilizat. Cu toate că avem dificultăţi cu epilepsia şi cu alte probleme medicale. Dar, până în momentul de faţă, trebuie să ne mulţumim cu faptul că trăieşte.“

Pentru Iulia, soţul ei a fost şi a rămas un înger păzitor. Medicii spun că, dacă el nu s-ar fi aflat acolo în momentul accidentului, ea nu ar mai fi trăit. „Eu lucrând pe ambulanţă am ştiut să-i dau primul ajutor. Am fost ajutat şi de un coleg care s-a întâmplat să fie acolo. Am ştiut proceduri elementare, spunem noi, care au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte.“

După accident, viaţa cuplului a însemnat un lung şir de spitalizări şi de proceduri de recuperare neurologică. „Am fost la «Bagdasar» (n.r. – Spitalul Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni» din Capitală), la «Sfântul Luca», la Polisano, în Sibiu, la Târgu Mureş, unde, la o clinică, am încercat o terapie hiperbară. Din păcate, nu au fost rezultate în primul an chiar deloc şi am luat decizia să plecăm în Israel“, povesteşte bărbatul începutul periplului medical.

iulia ganea 1

Stop cardiorespirator, din neglijenţa personalului medical

În prima fază, nici nu se puteau aplica metode de recuperare neuromotorie, pentru că Iulia era instabilă şi nu se ştia dacă va supravieţui. „Cu timpul, ea s-a stabilizat şi am început procedurile, dar totuşi a fost prea puţin ce s-a făcut în ţară. Când am fost în străinătate, am văzut alte tehnici de recuperare şi se vedea totuşi o altă mentalitate. Dar sunt costuri imense şi nu am mai putut rezista. Dacă am fi plecat în primă fază din ţară, cred că am fi avut altă şansă. Dar nu am putut, pentru că ea a fost instabilă.“

Plus că a apărut şi o complicaţie. „A făcut un stop cardiorespirator la Spitalul Judeţean Braşov. Cam inexplicabil. Nu vreau să-mi aduc aminte. Asta s-a întâmplat la trei săptămâni de la accident. Ea chiar progresa, nu erau probleme, dar a făcut un stop din senin şi a cam dat-o înapoi. Chiar începuse să-şi revină câte un pic. Din lipsa personalului din spitalul judeţean, a fost nesupravegheată, în condiţiile în care avea o traheostomă, o canulă în gât. Aceasta s-a înfundat, nu a mai putut să respire, şi, nefiind nimeni lângă ea s-o ajute, a intrat în stop cardiac.“ Au resuscitat-o, într-adevăr, la timp. „Dar, rezultatele le vedeţi. După acest episod, a dat înapoi şi pe urmă a stagnat.“

Ce putea să facă Iulia înainte de stopul cardiorespirator şi nu a mai putut după? „Au fost multe lucruri. Chiar a doua zi după accident, în timp ce-mi înmormântam copilul, ea era foarte agitată şi se mângâia pe burtă, dădea cu degetul pe la cezariană. Simţea că noi avem inmormântarea copilului. Deci avea reacţii. Mi-au spus asistentele.“  

Aceste reacţii au încetat cu totul după acest eveniment. „S-a înrăutăţit situaţia, au apărut şi crizele de epilepsie. Practic, s-au agravat leziunile cerebrale care erau deja existente. Creierul ei nu s-a mai oxigenat în timpul resuscitării şi acolo a fost o problemă majoră.“

La clinica din Israel, unde au ajuns prima oară când starea Iuliei a devenit stabilă, au stat aproximativ şase luni. „Cât ne-am permis. Am făcut recuperare neuromotorie, kinetoterapie şi alte terapii. Au fost nişte consturi imense, aproximativ 1.000 de euro pe zi. Din păcate, rezultatele au fost aproape nule. Doar că cei de acolo au reuşit să o stabilizeze. Să spunem că aveam probleme foarte mari înainte să mergem în Israel. Vărsa la orice mişcare, nu puteam să o hrănim cum trebuie. Ea era într-un dezechilibru electrolitic tot timpul.“

Apoi s-au întors acasă. Acum patru luni, au plecat din nou, de această dată la un spital din Bangkok, Thailanda, pentru  o procedură de transplant de celule stem. „Din păcate, nici acolo n-am avut rezultate.“

„Este, clar, loc de mai bine“

Laurenţiu şi-a pus acum speranţele în medicii unei clinici private din Bucureşti, unde Iulia se află internată pentru o altă terapie cu celule stem. „Pacienta este într-o stare foarte precară. Este, tehnic vorbind, în comă, în stare neurovegetativă, cu un scor pe scara Glasgow de 5. Nu poate să comunice, are gastrostomă, deci nu poate să mânânce normal, este plegică, deci nu are mişcări voluntare, este spastică – are mişcări involuntare şi necoordonate ale membrului superior stâng şi membrului inferior stâng. Este, clar, loc de mai bine. Este o stare de o severitate şi de o complexitate destul de avansată. De trei ani, de când este în stare neurovegetativă, progresele au fost destul de mici“, evaluează starea pacientei dr. Felician Stăncioiu, medic generalist, specializat în terapia cu celule stem, de la Spitalul Angiomedica din Bucureşti, preşedintele Fundaţiei Bio-Forum.

Diferenţa dintre terapia pentru regenerare nervoasă efectuată în Thailanda şi cea de la Bucureşti ar fi că acolo, transplantul a fost făcut cu un anumit tip de celule provenite dintr-o bancă, pe când aici, tipul de celule diferă, fiind vorba de celule proprii ale pacientei. „Concret, am recoltat celule adipoase din abdomen, după aceasta le-am prelucrat cu anumiţi reactivi şi anticorpi, am selectat precursorii neuronali CD271 pozitiv şi am asigurat dezvoltarea şi diferenţierea. Toate astea in vitro. După care s-a făcut o suspensie celulară pe care am reinfuzat-o în lichidul cefalorahidian, adică în coloană“, explică medicul.

Oricum, nu este chiar o ştiinţă exactă aici, atrage atenţia specialistul. „Pentru că succesul unui transplant depinde, ca şi la organe, şi de pacient, şi de ce alte boli există, de cum reacţionează sistemul imunitar, de cum se integrează celulele respective în corpul pacientului. Sunt foarte mulţi factori şi avem puţin control asupra lor.“

Ce aşteptări are medicul în urma acestui tratament? „Ne aşteptăm să se integreze aceste celule stem în sistemul nervos al pacientei şi să-i dea o funcţionalitate mai bună. Să aibă o anumită mobilitate, să facă mişcări voluntare, să-şi îmbunătăţească deglutiţia, să poată, eventual, să-şi recapate reflexul de înghiţire, să poată fi alimentată pe gură. Şi să poată să interacţioneze mai bine cu familia, în primul rând cu soţul, care de trei ani o îngrijeşte şi este în fiecare zi alături de ea. Deci sperăm să vedem progrese pe aria motorie şi de interacţiune. Să crească de la Glasgow 5 cât e acum, la Glasgow 10“, estimează specialistul.

Este un deziderat, însă. „Trebuie să avem puţină răbdare. De obicei, rezultatele nu sunt imediate. Durează circa o săptămână până când aceste celule se integrează în reţeaua neuronală care asigură mişcările şi, în general, funcţia organismului. Deci după o săptămână aşteptăm să vedem unele îmbunătăţiri. O spasticitate mai scăzută după acest tratament. Însă efectele plenare ale tratamentului sunt undeva între 7 şi 14 zile.“

Imagine indisponibilă

 „Niciodată nu s-a pus problema să plec de lângă ea“

Laurenţiu Ganea, soţul Iuliei şi paramedic pe ambulanţă, este plin de speranţă. „Sper să avem cele mai bune rezultate în decursul timpului. Nu mă aştept la ceva pe moment. Să sperăm că suntem ajutaţi şi de medici şi cel mai mult ne punem speranţa în Dumnezeu că ne va arăta calea de ieşire din această problemă.“ Ce înseamnă rezultate pentru Laurenţiu? „Pentru mine şi o mişcare de deget la comandă ar fi extraordinară. Să văd că putem comunica cu ea. Să ne înţelegem. Ar fi o minune pentru mine. Cele mai mici rezultate să le văd la ea şi aş fi cel mai fericit om de pe pământ. Doctorii sunt optimişti şi eu, într-adevăr sunt optimist.“

Cum face să-şi păstreze atitudinea pozitivă? „Mă încurajez văzând-o pe Iulia că luptă în fiecare zi. Pentru mine e ca o icoană. Stau lângă ea, suferim împreună. E soţia mea şi o voi respecta toată viaţa, indiferent de situaţie.“ Iar dacă rezultatele obţinute în urma acestei proceduri nu vor fi cele sperate, Iulia va putea beneficia de un alt transplant de celule autologe. Soţul ei a luat deja decizia. „Nu trebuie renunţat în astfel de situaţii. Cu toate că am văzut şi pacienţi care şi-au revenit din astfel de stări, la noi totuşi a fost ceva mai complicat. Ce-i sfătuiesc pe oameni este să stea lângă persoanele implicate în astfel de probleme. Au nevoie de sprijin. Niciodată nu s-a pus problema să plec de lângă ea, să o abandonez. Niciodată. Chiar particip la schimbarea pamperşilor, la toaletare, la îngrijire, la kinetoterapie. Sunt în permanenţă lângă ea şi nu mi-e ruşine să spun asta. Şi voi fi şi de acum încolo, indiferent de situaţie. Că vom avea rezultate, că nu vom avea, voi sta lângă ea. Sunt convins că şi ea ar fi făcut la fel pentru mine.“

Medicul este, la rândul lui, optimist. „Am toate motivele, pentru că, am mai avut un caz similar: o pacientă de 20 de ani care a avut un traumatism cranian tot într-un accident de maşină, care a fost în comă şi pe care am tratat-o doar cu perfuzii, fără celule stem. După cinci astfel de perfuzii, a putut fi transferată acasă şi vorbeşte, merge, se alimentează singură. Sunt transformări extraordinare, de la Glasgow 4 a ajuns la 11.“ Perfuziile conţin nişte substanţe care se dau în mod obişnuit în recuperarea neurologică: vitamine din grupul B, vitamina C, la care adăugăm alte substanţe active oentru stimularea regenerării celulelor nervoase.

Perfuziile stimulează şi celulele care sunt deja în creier. „În sistemul ventricular există nişte celule stem care pot fi stimulate să se reintegreze. Însă, la anumiţi pacienţi, ele sunt insuficiente, în special dacă este un deficit major, dacă s-a produs o dereglare majoră în funcţionarea creierului. La Iulia problema se complică prin existenţa unui şunt ventricular. Adică lichidul cefalorahidian nu circulă bine în creier şi asta face lucrurile mult mai grele pentru reintegrarea celulelor stem. E o situaţie foarte complexă pentru ea. Însă, un prim pas ar fi scăderea frecvenţei convulsiilor şi aceasta se pare că se întâmplă.“

 „I-aş da-o vinovatului o săptămână acasă la el să vadă cum ne chinuim noi“

Despre şoferul băut vinovat de accident, Laurenţiu spune că nu mai ştie nimic, decât că ar fi făcut un an şi ceva de puşcărie pentru vătămarea fătului. „Nu a mai dat niciun semn, cu toate că i-am dat acceptul să vină când vrea. Nu sunt prieten cu el şi nici nu o să fiu vreodată. I-aş da-o pe Iulia o săptămână acasă la el să vadă cum ne chinuim noi. Suntem o armată de oameni în jurul ei – eu, atunci când nu lucrez, părinţii ei, care vin de la Buzău, cu trenul, în fiecare weekend, de vineri până luni, şi de luni până vineri stau părinţii mei care şi ei fac naveta dintr-o localitate din apropierea comunei Cristian. E o luptă infernală. Avem probleme mari cu stări de agitaţie, cu epilepsie, nu cred că şi-ar dori să o vadă într-o criză, probabil după o săptămână de stat cu ea, şi-ar dori zece ani de detenţie.“

În dosarul pentru vătămarea soţiei, recent, Laurenţiu mărturiseşte că a ajuns la o înţelegere cu vinovatul pentru a putea pleca cu Iulia în Thailanda. „Mi-am retras plângerea penală şi s-a închis dosarul. Am primit 20.000 de euro. Din câte vorbisem cu avocatul, el mai făcea sub un an de puşcărie dacă nu-mi retrăgeam plângerea. Am considerat că e mai bine aşa pentru ambele părţi, să pot pleca la tratament.“

Imagine indisponibilă

Mulţi bani nu au venit încă

Cât priveşte suma decisă de instanţă şi pe care ar fi trebuit să o primească ca despăgubire din partea asiguratorului – respectiv un milion şi jumătate de euro – Laurenţiu Ganea spune că nu a primit banii. „Din păcate, toată lumea mă asociază cu acei bani, dar eu n-am primit niciun ban din acea sentinţă. N-am primit nici măcar motivarea sentinţei, cu toate că trebuia să o primesc în 30 de zile. Procesul nu s-a încheiat, e în derulare. A fost termen pe data de 18 octombrie anul trecut. Au trecut opt luni, în condiţiile în care eu trebuia să primesc o motivare a acelei sentinţe la o lună după decizie. Dar a trecut extrem de mult şi nu ştiu de ce acest dosar este blocat. Am primit explicaţia că acel complet de judecată este foarte aglomerat şi nu are timp să-mi elibereze motivarea. Cu toate că am depus opt cereri de urgentare, le-am explicat starea soţiei mele, le-am spus că vreau să merg la clinici, le-am trimis şi biletele de externare. Nimic!“

Laurenţiu mai spune că vrea să vrea să continue acest proces. „Nu am primit banii şi mai sunt şi căi de atac. Cu siguranţă vor depune apel cei de la asigurări. Dar trebuie să primesc motivarea. În condiţiile în care nu am primit-o nu putem vorbi de nicio sumă de bani.“

Atunci, din ce resurse suportă cheltuielile tratamentelor Iuliei? „Am fost ajutaţi de comunitatea din Cristian, de primărie, de oameni pe care nu-i cunosc din ţară, de oameni de peste hotare. Foarte multă lume m-a sprijinit şi le mulţumesc pe această cale. Dar va trebui să plătească şi asiguratorul. Să-şi asume această decizie a tribunalului.“

Ce este scala Glasgow

Severitatea unui traumatism cranio-cerebral se stabileşte după un examen clinic care are la bază scala de comă Glasgow. Scorul Glasgow este un instrument care arată nivelul de conştienţă şi se calculează în urma evaluării reacţiei oculare a pacientului traumatizat – dacă deschide ochii spontan, la comandă verbală sau nu-i deschide, reacţiei verbale – dacă pacientul e orientat, e confuz, scoate sunete incomprehensibile sau nu răspunde, precum şi reacţiei motorii – dacă răspunde la comenzi, dacă localizează stimulul dureros sau e lipsit de reacţie. Valoarea normală este de 15 puncte. Un scor sub 8 este definitoriu pentru comă, iar o valoare de 3 puncte – adică minimum – înseamnă o lipsă de reacţie aproape completă. În septembrie 2017, presa franceză a relatat cazul unui bărbat care s-a trezit din comă după 15 ani. Bărbatul rămăsese cu leziuni cerebrale grave în urma unui accident rutier. Cercetătorii i-au implantat un dispozitiv care i-a stimulat centrii nervoşi, astfel că bărbatul a putut îndeplini comenzi simple ca, de exemplu, să urmărească un obiect cu privirea sau să-şi mişte capul. Specialiştii apreciază că este dificil de spus dacă un pacient aflat în comă îşi poate reveni. Fiecare persoană este diferită şi cel mai în măsură să facă evaluarea este medicul curant. În general, însă, cu cât o persoană stă mai mult în comă, cu atât scad şansele să-şi revină.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite