Răceală sau gripă? Semnele pot fi uşor confundate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nasul infundat este un semn comun atât răcelilor, cât şi gripelor
Nasul infundat este un semn comun atât răcelilor, cât şi gripelor

În România, numărul persoanelor care au murit din pricina gripei a ajuns la 57, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Atât răcelile, vât şi gripele sunt produse de virusuri, iar simptomele afecţiunilor pot fi uşor confundate.

Sezonul gripal este în plină desfăşurare şi va mai dura săptămâni bune de acum înainte. La fel şi cel al virozelor. Semnele acestor afecţiuni medicale pot fi uşor confundate, mai ales iarna.

Persoanele care au contracta virusul gripal însă experimentează simptome precum febra, frisoanele, durerile de gât şi musculare, na sînfundat, dureri de cap şi stare generală de slăbiciune, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile din SUA. Unii copii, în fapt majoritatea cu gripă – au şi stări de vomă şi diaree.

Potrivit dr. Rachel Lee, profesor asistent la Universitatea din Alabama- Birmingham, există câteva semne certe prin care putem deosebi între gripă şi răceală. „Răceala se învârteşte în jurul nasului şi a feţei, eventual avem şi dureri de gât“, explică aceasta citată de cnn.com. Simtomele sunt graduale, febra este mică sau inexistentă, tusea poate fi prezentă, dar nu avem dificultăţi de respiraţie.

Dacă avem gripă debutul este rapid, iar simptomele mult mai severe. Febra e ridicată, durerile musculare, de gât, de cap – mult mai puternice, ne simţim obosiţi şi avem respiraţie scurtă. Totodată, suntem deshidrataţi, ameţiţi, puţin confuzi.

Cei care au un risc mai mare ca gripa să se complice trebuie să-şi ia măsuri suplimentare de precauţie. Este vorba despre copiii sub 5 ani şi de bătrânii peste 65 de ani al căror sistem imunitar este mai slab, au astm, boli de inimă şi diabet.

Gripa şi răcelile trebuie diagnosticate de medici specialişti pentru a evita complicaţiile. Totodată, pentru a nu contribui la răspândirea acestor boli infecţioase este nevoie să ocolim spaţiile publice şi să nu mergem în vizite. În plus, trebuie să practicăm activ măsurile de igienă personală, precum spălatul pe mâini cu apă şi săpun şi folosirea batistelor unice.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite