Penicilina, antibioticul preţios descoperit din întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru multe dintre noi, data de 14 februarie este sinonimă cu Ziua Îndrăgostiţilor. Însă pentru bacteriologul Sir Alexander Fleming, 14 februarie 1929 a fost o zi istorică.

Tânărul a identificat proprietăţile benefice ale mucegaiului, primul pas către o descoperire epocală, penicilina.

Începuturi timide

Chiar dacă oamenii au observat încă de acum câteva sute de ani puterile vindecătoare ale mucegaiului verde-albăstrui (Penicillium notatum), abia în secolul al XIX-lea s-au înregistrat progrese în privinţa cercetării acestei substanţe.

În 1871, omul de ştiinţă şi chirurgul englez Joseph Lister a observat întâmplător că mucegaiul care creştea pe brânză şi fructe poate afecta dezvoltarea microbilor şi a bacteriilor. El a făcut cu succes câteva experimente pe pacienţi, dar nu a realizat pe deplin implicaţiile descoperirilor sale.

Însă în 1906, tânărul doctor Alexander Fleming a început să lucreze în cercetare la un spital din Londra. În timpul Primului Război Mondial, a mers în Franţa pentru a trata soldaţii răniţi şi a văzut din proprie experienţă că la acea vreme nu exista nicio modalitate eficientă de a trata numeroasele infecţii. Întors la spitalul din Londra după război, Fleming era hotărât să găsească un mod mai bun de a ucide bacteriile.

Află în continuare pe clickpentrufemei.ro cum a fost descoperită penicilina.

De ce-ţi pun viaţa în pericol pastilele de slăbit
Ce efecte adverse au cele mai administrate pastile
Reguli de care să ţii cont când iei pastile

 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite