ONU a publicat raportul privind consumul de marijuana în lume. Pe ce loc e România? (hartă)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul anual al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind consumul de marijuana la nivel mondial dezvăluie un tablou surprinzător, pe locuri fruntaşe aflându-se alături de Nigeria, ţări ca SUA, Canada şi Australia.

Pe primele locuri în topul consumatorilor de marijuana ca drog recreaţional sunt Statele Unite, Canada, Australia şi Nigeria, potrivit ultimului raport ONU, informează Medical Daily.

În aceste ţări peste 10% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a declarat că utilizează acest drog.

Pe locul următor sunt ţările în care procentul consumatorilor este situat între  5 şi 10%. În rândul acestora se regăsesc câteva state din Europa de Vest, precum Spania, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda şi Elveţia.

Suprinzător este că România figurează printre ţările aflate pe ultimele poziţii în top, altături de Turcia, Ecuadar şi Paraguay, unde sub 1% din populaţie consumă marijuana.

Chiar şi Mexicul se află la coada clasamentului, în ciuda faptului că această ţară  este principalul furnizor de cannabis pentru Statele Unite.

image

Sursa foto: Medical Daily

Potrivit acestor date, cultivarea plantei de cannabis, marijuana, este în continuare răspândită în mai multe state, dar producţia de răşină, adică de haşiş, este limitată la câteva ţări din nordul Africii, Orientul Mijlociu şi Asia.

Cultivarea de cannabis la nivel global este aproape imposibil de estimat.

Pe harta prezentată de ONU, statele trecute cu culoarea gri sunt cele despre care nu există informaţii privind consumul de marijuana, iar cele marcate cu puncte negre au furnizat pentru acest raport informaţii vechi, privind consumul în 2008.
 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite