OMS declară război deschis zăhărului ascuns în alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O lingură de ketchup înseamnă 4 grame de zahăr FOTO AFP
O lingură de ketchup înseamnă 4 grame de zahăr FOTO AFP

Pentru a combate obezitatea şi cariile dentare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat miercuri un apel pentru scăderea consumului de zaharuri, inclusiv a celor din băuturile gazoase sau din sosuri precum ketchup-ul, din alimentaţia copiilor şi adulţilor.

OMS consideră că zaharurile ar trebui să reprezinte doar 10% din aportul energetic, indiferent de vârstă. Acest procent ar fi echivalentul a 50 de grame de zahăr (12 linguriţe) pe zi. OMS aminteşte că o mare parte din zaharurile consumate în prezent sunt „ascunse“ în alimente care nu sunt considerate dulciuri.

O lingură de ketchup înseamnă 4 grame de zahăr, iar o doză de băutură gazoasă îndulcită poate conţine până la 40 de grame (10 linguriţe).
Un studiu recent a scos la iveală faptul că aproximativ 80% din alimentele vândute în magazine conţin zaharuri „ascunse“.

Reprezentanţii OMS spun că sănătatea oamenilor ar avea de câştigat în cazul în care consumul de zaharuri „ascunse“ ar fi sub nivelul de 5%.

În acest sens, OMS solicită o mai bună etichetare a alimentelor, care să arate conţinutul de zaharuri. În plus, forul internaţional a specificat că ar fi de dorit să existe mai puţine „campanii publicitare adresate copiilor la produse alimentare sau băuturi nealcoolice cu conţinut ridicat de zaharuri ascunse“, notează Agerpres.

OMS îndeamnă autorităţile ţărilor membre (în număr de 193) „să înceapă un dialog cu industriile agro-alimentare pentru ca acestea să reducă zaharurile ascunse din compoziţia produselor lor“.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite