Medici: „Lipsa gratuităţii le ţine pe femei departe de investigaţiile medicale pentru depistarea cancerului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancerul de sân poate fi depistat în stadii incipiente dacă femeile merg regulat la medic pentru investigaţii
Cancerul de sân poate fi depistat în stadii incipiente dacă femeile merg regulat la medic pentru investigaţii

Promovarea şi punerea în practică a programelor de screening gratuite şi creşterea nivelului de educaţie sanitară a populaţiei sunt măsurile necesare care ar trebui aplicate pentru reducerea incidenţei cancerelor feminine, arată un studiu făcut  public azi.

Studiul „Afecţiunile Oncologice Feminine în România”, realizat de ISRA Center pentru Coaliţia pentru Sănătatea Femeii şi Roche România, conchide că implementarea unui program de screening gratuit pentru cancerul de sân, promovarea adecvată a programului de screening existent pentru cancerul de col uterin şi creşterea nivelului de educaţie cu privire la importanţa controalelor medicale periodice sunt măsuri necesare pentru managementul eficient al afecţiunilor oncologice feminine în România.

„Există soluţii la problemele semnalate în cadrul acestui studiu, care sunt acţionabile, concrete, iar implementarea lor necesită un efort susţinut de colaborare şi dialog din partea tuturor actorilor implicaţi: autorităţi, medici, asociaţii de pacienţi şi companii farmaceutice“, a declarat Diana Bădiliţă, Senior Qualitative Researcher, ISRA Center.

Lipseşte educaţia pentru prevenţie

Din perspectiva medicilor, avantajele programelor de screening sunt evidente, peste 89% din medicii ginecologi şi medicii de familie recomandând femeilor investigaţii pentru depistarea precoce a cancerelor. În acelaṣi timp însă, 63% din medicii ginecologi susţin că nivelul scăzut de educaţie al pacientelor este principala provocare cu care se confruntă în diagnosticarea acestor tipuri de cancer, iar medicii de familie consideră lipsa gratuităţii drept principalul motiv pentru care româncele evită efectuarea acestor investigaţii medicale.  De asemenea, medicii susţin că fondurile insuficiente şi lipsa unei promovări solide a importanţei prevenţiei duc la descoperirea acestor boli în stadii avansate.

Din perspectiva femeilor, 52% din participantele la studiu nu ṣtiu ce programe sunt disponibile pentru prevenţia şi depistarea în stadiu incipient a cancerelor. Mai mult, aproape 90% din acestea nu au participat niciodată la un program de screening pentru depistarea cancerelor feminine. Din perspectiva pacientelor, traseul prin sistemul medical este îngreunat de lipsa unor etape precise care trebuie urmate odata iniţiat procesul, precum şi de dificultatea realizării investigaţiilor, care trebuie realizate în centre diferite şi momente diferite.

Aceste probleme semnalate atât de medici cât şi de femei sunt accentuate de gradul scăzut al educaţiei pentru prevenţie în sănătate, dar şi de comunicarea dificilă dintre medici şi paciente, cauzate de lipsa unor cursuri de comunicare şi supraîncărcarea medicilor.

Cifre:

România este una din doar cele 3 ţări ale Uniunii Europene care nu au un program naţional de screening pentru cancerul de sân – rată a mortalităţii cu 25% mai mare decat în UE

90% din femeile participante la studiu nu au participat niciodată la un program de screening pentru depistarea cancerelor feminine

87% din femei şi 25% din medici nu cunosc existenţa programului gratuit de screening pentru cancerul de col uterin

85% din femei consideră că programele de screening  cresc şansele de supravieţuire

94% din ginecologi şi 91% din medicii de familie consideră că un program de screening creşte şansele de supravieţuire

Majoritatea ginecologilor şi medicilor de familie consideră că succesul unei campanii de screening depinde de promovarea intensă şi acoperirea la nivel naţional.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite