Diabetul, cea mai frecventă boală asociată cu obezitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alimentaţia sănătoasă este o condiţie esenţială pentru buna funcţionare a organismului uman. Ignorarea sau abordarea superficială a problematicii alimentaţiei, precum şi asocierea unei diete nesănătoase cu sedentarism, consum de alcool şi tutun pot reprezenta reale ameninţări pentru sănătate, conform specialiştilor.

De asemenea, obiceiurile alimentare nesănătoase pot duce la apariţia unor afecţiuni grave în rândul populaţiei, printre care obezitatea şi bolile metabolice precum diabetul zaharat şi dislipidemia (n.red. – concentraţia mare de grăsimi din sânge).

„Situaţia obezităţii este destul de delicată în ţara noastră, mai ales dacă ne gândim la rezultatele obţinute de studiul epidemiologic PREDATORR, care a arătat că în România 31,4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani au obezitate şi 34,6% sunt supraponderali”, a declarat dr. Maria Moţa în cadrul Congresului Naţional de Diabet desfăşurat la Sibiu.


Din datele aceluiaşi studiu mai reiese şi că, în România, 81% din populaţie prezintă dislipidemie.

„Dislipidemia se află, ca şi obezitatea, diabetul zaharat şi hipertensiunea, printre cauzele bolilor cardiovasculare şi ale bolii cronice renale. Recomand celor care au în familie persoane care suferă de această boală să meargă la doctor, pentru un control“, a spus prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu în cadrul evenimentului de la Sibiu.

Tot el spune că în următorii zece ani va exista o creştere masivă a numărului de cazuri de boală cronică de rinichi, ca urmare a diagnosticării târzii a diabetului, apărut pe fondul unui stil de viaţă complet nesănătos.
Medicul atrage atenţia că diabetul zaharat de tip 2 – ca şi alte boli metabolice, cum ar fi dislipidemiile sau prediabetul – nu doare şi este de multe ori lipsit de simptome.

Astfel de probleme sunt descoperite frecvent din întâmplare sau din cauza complicaţiilor (n. red. – accident vascular cerebral, infarct ischemic, retinopatie diabetică, boală renală diabetică).

11,6% din populaţia României este afectată de diabet, arată studiul PREDATORR

Diabetul constituie la ora actuală o problemă uriaşă de sănătate publică şi de aceea trebuie să i se acorde o atenţie deosebită. În România, în acest moment, sunt disponibile toate clasele de medicamente recomandate în diabet, iar acestea se eliberează prin Programul Naţional de Sănătate.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite