Rezultatele se îmbunătăţesc, însă, cu una dintre cele mai noi tehnologii apărute în România - ortodonţia digitală personalizată.

Ce presupune această tehnologie? Pe scurt - personalizarea 100% a aparatului dentar! Cum? Cu brackeţi individualizaţi şi cu un software de asistare a medicului ce analizează corect şi previzualizează precis rezultatele dorite.

Iată care sunt principalele avantaje ale alegerii unui aparat dentar personalizat:

  1. Durata tratamentului se diminuează considerabil faţă de aparatul dentar clasic datorită folosirii brackeţilor personalizaţi, potriviţi pentru fiecare dinte în parte. Prin comparaţie cu aparatul clasic care foloseşte aceiaşi brackeţi pe toţi dinţii, acesta are câte un element special creat pentru fiecare dinte, în concordanţă cu particularităţile fiecăruia.
     
  2. Este versatil, ceea ce înseamnă că tehnologia aceasta poate fi aplicată atât pentru aparatele din safir cât şi pentru cele din materiale fizionomice, oferind pacienţilor flexibilitate din punct de vedere financiar.
     
  3. Rezultatele sunt mult mai bune decât în cazul aparatelor clasice datorită personalizării 100% a aparatului.
     
  4. Poate fi amuzant şi „la modă“ cu ajutorul elasticelor colorate care se pot schimba în fiecare lună. Există o gamă de aproape 50 de nuanţe disponibile pe care cei mici le pot alege.
     
  5. Tehnologia este aplicată cu rezultate extraordinare atât la aparatele destinate copiilor cât şi la cele purtate de adulţi.

Alegerea acestei soluţii 100% personalizabile elimină dezavantaje precum durata lungă a tratamentului, disconfortul fizic la fiecare reactivare a aparatului şi posibilitatea de a fi scos şi „uitat“ în orice moment al zilei, puncte slabe specifice aparatului dentar clasic mobil.

În România, aproximativ jumătate dintre copiii care au deja dinţi permanenţi au probleme dentare precum cariile, defectele de muşcătură sau de poziţionare a dinţilor permanenţi. Motivele sunt multiple - de la consumul excesiv de dulciuri şi băuturi carbogazoase de la vârste fragede şi până la obiceiuri defectuoase (suptul degetului sau folosirea suzetei) menţinute până la vârste mari.

Întotdeauna pentru un zâmbet frumos şi corect,

Dr. Silvia Covrig, medic stomatolog Parodontologie şi Ortodonţie Digitală