Banala aspirină, bună şi pentru ficat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aspirina are multe beneficii pentru sănătate, dar are şi efecte adverse, de aceea, ar fi bine să consulţi medicul înainte de a o lua în fiecare zi FOTO: Shutterstock
Aspirina are multe beneficii pentru sănătate, dar are şi efecte adverse, de aceea, ar fi bine să consulţi medicul înainte de a o lua în fiecare zi FOTO: Shutterstock

O aspirină pe zi poate preveni infarctul la persoanele cu un astfel de risc, dar specialiştii spun că acest medicament vechi de 115 ani are calităţi şi împotriva cancerului de ficat.

Aspirina, la fel ca mai multe medicamente din categoria antiinflamatoarelor nesteroidiene, poate preveni afecţiunile hepatice severe, inclusiv cancerul, arată un nou studiu al oamenilor de ştiinţă de la Institutul Naţional al Cancerului, din Rockville, SUA.

La cercetarea americană au participat 300 de mii de voluntari cu vârste între 50 şi 71 de ani, care luau aspirină ca o metodă de protecţie cardiovasculară, pentru a preveni infarctul. Specialiştii au monitorizat starea de sănătate a acestora de-a lungul timpului şi nu se aşteptau la rezultatele pe care le-au obţinut, şi anume la un risc redus de afecţiuni hepatice în rândul celor care iau aspirină.

Mai precis, riscul de cancer hepatic este cu 41% mai mic la persoanele care iau aspirină zilnic, iar riscul de deces din cauza afecţiunilor hepatice cronice (ciroză, de exemplu) este redus cu 45%.

Atenţie la efectele secundare!

În ultimii ani au fost descoperite virtuţi noi ale aspirinei mai ales pentru persoanele în vârstă. Totuşi, tot această categorie de indivizi este şi cea mai predispusă la efectele secundare ale medicamentului. Potrivit unui studiu recent, aspirina este unul dintre medicamentele care cauzează cea mai mare rată de internare din cauza reacţiilor adverse.

„Aspirina ca metodă de prevenţie se ia doar cu indicaţie certă din partea medicului, în doze mici, care nu fac la fel de rău din alte puncte de vedere. Dacă o persoană are antecedente de ulcer ori de gastrită sau dacă este infectată cu Helicobacter pylori (n. r. – bacteria ulcerului), trebuie să-i spună medicului, pentru că există medicamente care combină aspirina cu protecţie gastrică“, recomanda prof. dr. Maria Dorobanţu, şefa Clinicii de Cardiologie a Spitalului de Urgenţă „Floreasca“, din Capitală, într-un interviu acordat ziarului „Weekend Adevărul“.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite