7 părţi „nefolositoare“ ale corpului: părul de la subraţ atrage parteneri sexuali, iar prepuţul favorizează reproducerea
0
În fiecare zi, oamenii îşi scot amigdalele, apendicele sau măselele de minte. După ce trece durerea îndepărtării acestor părţi ale corpului aparent nefolositoare, ei îşi continuă viaţa fără nicio problemă. Însă adevărul este că totul are sens. Sau măcar a avut un scop precis pentru strămoşii noştri.
„Evoluţia ne aduce nişte trăsături care ne pun în avantaj faţă de alţii, aşadar într-un anumit punct, toate părţile anatomice le-au fost de folos strămoşilor noştri“, spune Anthony Weinhaus, directorul programului Anatomia Umană din cadrul Universităţii din Minnesota, SUA. Unele dintre aceste organe încă îndeplinesc un scop, chiar dacă nu mai reprezintă o funcţie crucială pentru supravieţuire, notează „Men's Health“.
1. Sfârcurile bărbaţilor
Păi, să spunem adevărul: toţi bărbaţii îşi încep existenţa ca femei. „Toţi embrionii sunt feminini şi, dacă se masculinizează, vor păstra mare parte din anatomia de bază a femeii“, explică Weinhaus. Sfârcurile sunt la fel şi în cazul bărbaţilor şi al femeilor, dar fără influxul de hormoni ca estrogenul, pentru bărbaţi reprezinte un simplu ornament.
2. Părul de la subraţ
Nu există o informaţie strictă despre părul de la subraţ, însă localizarea lui ne oferă un indiciu. Există două tipuri de glande sudoripare în organism: ecrine şi apocrine. Cele apocrine se regăsesc, în special, la subraţ, explică Daniel Lieberman, profesor de biologie evoluţionistă la Universitatea Harvard, SUA. Glandele apocrine se folosesc pentru atragerea partenerilor sexuali. Adică se presupune că părul păstrează mirosul îndeajuns de mult pentru ca potenţialul peţitor să simtă mirosul.
3. Sprâncenele
Scopul sprâncenelor, din punct de vedere evoluţionist, este încă dezbătut. Într-o tabără se situează oamenii de ştiinţă care consideră că sprâncenele ţin la distanţă transpiraţia şi ploaia, ferind ochii, fapt care i-ar fi putut ajuta pe strămoşi la vânătoare sau chiar când navigau pe mări şi oceane. Lieberman însă, favorizează teoria conform căreia sprâncenele sunt folosite la comunicarea emoţiilor, şi chiar şi a identităţii.
Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) au descoperit în urma unui studiu că oamenii nu reuşesc să recunoască cu uşurinţă celebrităţi din ale căror poze se scoseseră sprâncenele. Mai degrabă au fost recunoscute vedetele fără ochi decât cele fără sprâncene. Cercetătorii au speculat că sprâncenele ni s-au păstrat pentru că sunt de o importanţă crucială în identificarea feţelor.
4. Apendicele
Apendicele este un organ rezidual, adică şi-a pierdut mare parte din funcţia pe care o avea pe vremea strămoşilor noştri. „O idee spune că apendicele uman este remanent al unei «camere» de fermentare mare care îşi avea locul în intestinele noastre“, este de părere Lieberman. De vreme ce oamenii nu mai mănâncă alimente negătite sau de o calitate nutriţională mică, cum ar fi iarba, această cameră nu mai este necesară.
Cercetări recente, totuşi, sugerează că apendicele poate fi un loc esenţial pentru bacteriile sănătoase. „Microbiomul nostru este foarte important pentru funcţiile tractului digestiv, aşa că acest rezervor mic permite bacteriilor să recolonizeze intestinele după probleme inflamatorii sau digestive“, spune Lieberman.
5. Amigdalele
Amigdalele sunt, de fapt, noduli limfatici, parte din sistemul limfatic care este vital pentru imunitatea organismului nostru. „Cavitatea orală este o cale de intrare în organism, aşa că celulele imunitare din gât ne pot ajuta să luptăm împotriva infecţiilor respiratorii“, spune Lieberman. Câteodată amigdalele se inflamează şi se infectează, şi atunci se îndepărtează. Nodulii limfatici sunt foarte importanţi, dar există şi în cazul lor redundanţe. Dacă doi se îndepărtează, poţi supravieţui şi fără ei, crede Lieberman.
6. Măselele de minte
Ca şi maimuţele, oamenii au trei seturi de molari permanenţi. Până de curând, măselele de minte nu erau o problemă pentru oameni. „Dinţii nu-şi schimbă mărimea. Ei cresc înainte să-i folosim şi abia apoi erup la suprafaţă“, adaugă Lieberman. Maxilarele sunt oase şi, la fel ca restul organismului, trebuie susţinute şi folosite pentru a funcţiona normal. Pentru că acum copiii mănâncă alimente moi, gătite, maxilarele noastre nu cresc la capacitatea lor de dinainte.
7. Prepuţul
Prepuţului îi ia ani buni să se separe de gland (capăt), un proces destul de lung care sugerează că una dintre funcţiile principale ar fi putut fi prevenirea infecţiilor, mai ales la bebeluşi. Prepuţul ajută la protejarea uretrei, explice Weinheaus. De asemenea, mai protejează şi şansele de reproducere: fără prepuţ, glandul se freacă de obiecte de îmbrăcăminte şi poate dezvolta o piele mai groasă şi să se desensibilizeze. Prepuţul îi face pe bărbaţi mai sensibili din punct de vedere sexual, fapt care îi încuraja pe strămoşii noştri să se reproducă mai mult.
Citeşte şi:
Miracole medicale care demonstrează că ştiinţa a atins noi culmi: ochiul bionic sau mâna artificială
Medicina modernă este uimitoare. Cercetările privind dezvoltarea a noi metode de ajutor pentru oamenii care înainte nu aveau nicio şansă la viaţă normală, cum ar fi regenerarea nervilor pentru cei care şi-au pierdut auzul sau repararea leziunilor coloanei vertebrale pentru cei care nu mai pot umbla, au atins noi culmi.
15 fapte uimitoare despre corpul uman
În căutarea noastră neîntreruptă de lucruri uimitoare, uităm că noi înşine suntem nişte miracole şi corpul nostru conţine informaţii extraordinare care, de multe ori, ne rămân necunoscute.
VIDEO Dumnezeu în sala de operaţie: cum pot ajuta un bolnav rugăciunea şi telepatia
Sala de operaţii este considerată de mulţi medici un sanctuar, unde se întâlneşte umanul cu divinul. La Adevărul Live a venit să povestească despre astfel de revelaţii profesorul doctor Nicolae Constantinescu, chirurgul care a efectuat peste 8.000 de intervenţii şi căruia „i-a ajutat Dumnezeu“ să fie medic de gardă atât în timpul violenţelor de la Revoluţie, cât şi la Mineriadă.
Poveşti impresionante ale unor oameni care s-au trezit din morţi
De mii de ani, oamenii încearcă să găsească cheia nemuririi, iar ştiinţa a făcut primii paşi în acest sens prin criogenie, prin transferarea memoriei umane într-un computer sau prin modificarea ADN-ului. Însă, dincolo de descoperirile ştiinţifice, există oameni care au reuşit să „fenteze” moartea. Chiar de mai multe ori.
Se încarcă comentariile...
