Legume care ard grăsimile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vrei să scapi de colăceii de grăsime din jurul taliei? Ceea ce mănânci te poate ajuta să ai un abdomen plat. Iată un top al legumelor care ard grăsimile.

În categoria legumelor care ard grăsimile sunt cele bogate în fibre solubile, vitamine şi minerale care absorb grăsimile şi stimulează arderile: vinete, ţelină, roşii, varză, brocoli, conopidă, legume verzi, andive, sparanghel.

Legume care ard grăsimile: vinetele

Atunci când gătim vinete putem observa extraordinara capacitate a vinetelor de a absorbi grăsimea. Ei bine, dacă le gătim dietetic, fără grăsime, vinetele îşi păstrează proprietatea de a capta grăsimea. Vânăta este foarte bogată în fibre solubile, mai ales în pectină, care joacă rolul de a îngloba moleculele de grăsime şi a le elimina. Un alt avantaj al vinetelor îl reprezintă cantitatea de antioxidanţi care contribuie de asemenea la arderea grăsimilor.

Legume care ard grăsimile: ţelina

Dacă vrei să scapi de grăsimi, ţelina nu trebuie să lipsească din regimul tău alimentar. Este o legumă ce poate fi mâncată atât crudă, cât şi preparată termic. Indiferent de modul în care e consumată, ţelina are foarte puţine calorii, dar în schimb este bogată în calciu, magneziu, potasiu şi fier, fiind ideală pentru a împiedica asimilarea grăsimilor.

Legume care ard grăsimile: roşiile

Roşiile sunt bogate în vitamina C şi acid oxalic, care accelerează metabolismul şi procesul de detoxifiere prin care sunt eliminate şi grăsimile. Totodată, cel mai puternic antioxidant din roşii – licopenul – curăţă are rol de purificator al organismului. El este renumit şi pentru faptul că este capabil să împiedice dezvoltarea cancerului.

Legume care ard grăsimile: varza

Dieta cu supă de varză a devenit renumită în curele de slăbire datorită conţinutului redus de calorii (doar 25 de calorii/100 de grame) şi bogăţiei de fibre. Varza şi celelalte legume din familia cruciferelor: brocoli, conopidă, varză de Bruxelles, varză chinezească, varză kale conţin nişte fitonutrienţi care ajută la dizolvarea grăsimii abdominale.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite