Ce greşeli alimentare facem des în timpul postului
0Tot mai multă lume a început să se întoarcă spre credinţă. Acest lucru presupune şi înfrânarea de la mâncărurile de origine animală. Totuşi, postul înseamnă înainte de toate debarasarea de tot ceea ce îngreunează sufletul şi trupul în drumul fiecăruia către credinţă.
Tot mai multă lume a început să se întoarcă spre credinţă. Acest lucru presupune şi înfrânarea de la mâncărurile de origine animală.
Totuşi, postul înseamnă înainte de toate debarasarea de tot ceea ce îngreunează sufletul şi trupul în drumul fiecăruia către credinţă.
Greşeli alimentare în timpul postului – consumul în exces a alimentelor permise şi îngrăşarea
Postul, dacă nu este tratament pentru vindecarea de boli grave dat de un medic specialist, ci este dorinţa de apropiere de cele sfinte, atunci presupune în primul rând, înfrânarea de la: gândurile negative, faptele de zgârcenie, supărare pe cei de lângă noi, îndreptăţirea de sine şi judecarea celor din jur.
Apoi, cei care sunt bolnavi sau se ştiu cu probleme de sănătate, mai ales atunci când le lipseşte ceva din alimentaţie, ar trebui să postească mai lejer.
Când vine vorba, însă, doar de aspectul alimentar, oamenii ar trebui să ştie care sunt principalele greşeli alimentare în timpul postului.
Descoperă pe clicksanatate.ro ce alte greşeli facem frecvent în timpul postului