O organizaţie a bărbaţilor cu barbă a fost confundată cu o celulă ISIS în Suedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panica legată de noi atacuri teroriste ale organizaţiei teroriste Stat Islamic (ISIS) a atins cote inimaginabile în Suedia, acolo unde autorităţile au fost chemate la o şedinţă foto a unei organizaţii a bărbaţilor cu barbă, fiind informate că este de fapt o întâlnire a temutei celule jihadiste, relatează CNN, citând presa locală.

Confuzia a pornit de la un trecător, ce a anunţat autorităţile că peste 30 de bărbaţi cu barbă s-au întâlnit în ruinele castelului Braehus, din provincia Smolandia, fluturând steaguri ISIS. Odată ajunse acolo, forţele de ordine au remarcat că întâlnirea nu era nimic altceva decât o şedinţă foto a „Bearded Villains” - ce se autodescrie drept o „organizaţie de elită a bărbaţilor cu barbă”.

Organizaţia a anunţat incidentul pe contul de Facebook, adăugând că acesta a prezentat un motiv de amuzament pentru poliţiştii sosiţi la faţa locului, ce au remarcat repede că bărbaţii, îmbrăcaţi la 4 ace şi aflaţi într-o locaţie izolată, nu sunt nici pe departe terorişti.

„Bearded Villains”, ce este o organizaţie internaţională, susţine pe propriul site că „promovează loialitatea, onoare şi respectul între oameni, şi că este dedicată bunăstării omenirii prin fraternitate, caritate şi bunătate”. Steagul acesteia a fost probabil confundat din cauza cromatici asemănătoare cu stindardul jihadist – scris alb pe fond negru.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite