"Din cauza mândriei leilor prin structura lor naturală, grădina zoologică a trebuit să eutanasieze doi lei bătrâni şi cei doi pui ai lor pentru a face loc unui nou mascul”, a declarat grădina din Copenhaga.

Leii de 10 luni ar fi fost altfel mâncaţi de nou venitul mascul, în momentul în care ar fi avut ocazia, a declarat directorul instituţiei. Luni cei patru lei au fost ucişi după ce Grădina din Copenhaga nu a putut să găsească un loc pentru a-i muta. Toţi erau din aceeaşi familie.

De data aceasta, nu va fi vorba şi de o disecţie în faţa publicului, aşa cum s-a întâmplat cu girafa Marius. “Nu toate animalele noastre sunt disecate în faţa audienţei”, au spus cei din Copenhaga.

Nou-venitul va fi prezentat în curând femelelor care au ajuns la vârsta împerecherii. “Grădina este recunoscută pentru treaba excelentă pe care o face cu leii şi ne bucurăm că aici se vor naşte exemplare noi”, a declarat pentru “The Guardian” Steffen Straede, directorul executiv al instituţiei.

Povestea girafei Marius

Angajaţii unei grădini zoologice din Copenhaga au eutanasiat o girafă sănătoasă. Ei au vrut să evite astfel împerecherea acesteia cu una dintre rudele sale, ducând astfel la consangvinizare. Animalul a fost tranşat în faţa vizitatorilor şi carnea a fost folosită pentru a hrăni alte animale, scrie Mediafax.

Cei din Danemarca au ales să ucidă girafa, deşi o grădină zoologică din Marea Britanie s-a oferit să o găzduiască, iar o persoană a promis echivalentul a 680 de mii de dolari în schimbul animalului. Toate aceste tentative au eşuat însă, iar Marius, aşa cum era numită girafa de către îngrijitori, a fost ucis, duminică, în faţa vizitatorilor.  Mutarea lui Marius nu era o opţiune viabilă pentru că ar fi produs aceeaşi problemă, multe dintre animalele din grădinile zoologice europene fiind înrudite.

„Girafele noastre fac parte dintr-un program internaţional de creştere, care are ca scop asigurarea unei populaţii sănătoase“, a afirmat Bengt Holst, director ştiinţific la grădina zoologică din Copenhaga. „Nu putem realiza acest lucru decât prin potrivirea compoziţiei genetice a diverselor animalele, ţinând cont şi de spaţiul disponibil. Atunci când împerecherea merge atât de bine ca în cazul girafelor, se ajunge din când în când la problema surplusului“, a mai spus el. Grădina zoologică din Copenhaga face parte din Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor, care nu permite consangvinizarea şi se opune vânzării animalelor, mai scrie Mediafax.

Citeşte mai mult. 

 

  • Grădina Zoologică din Copenhaga dezminte zvonurile potrivit cărora ar urma să „eutanasieze” o a doua girafă

    Decizia Grădinii Zoologice din Copenhaga de a ucide încă o girafă a stârnit reacţii dure din partea presei şi a organizaţiilor preocupate de respectarea drepturilor animalelor. În urma criticilor aduse, instituţia daneză a asigurat că nu va trece la uciderea acesteia, animal care poartă tot numele de Marius, ca şi exemplarul ucis în urmă cu doar două săptămâni.

  • Danezii au ucis girafa Marius şi au hrănit leii din carnea ei. Directorul ştiinţific al grădinii zoo: Nu înţeleg reacţiile unora

    Angajaţii unei grădini zoologice din Copenhaga au eutanasiat o girafă sănătoasă. Ei au vrut să evite astfel împerecherea acesteia cu una dintre rudele sale, ducând astfel la consangvinizare. Animalul a fost tranşat în faţa vizitatorilor şi carnea a fost folosită pentru a hrăni alte animale, scrie Mediafax.