VIDEO Situaţie penibilă la Vaslui: preşedintele clubului a minţit cu neruşinare şi s-a făcut de râs
0
Încă o confirmare a faptului că Liga I e plină de diversionişti care denaturează adevărul şi atunci când nu e nevoie de aşa ceva.
Prima etapă din 2013 a produs un moment îngrozitor, în timpul meciului FC Vaslui – CFR Cluj, scor 0-0. Căpitanul ardelenilor, Ricardo Cadu, a avut o intrare „criminală“ la bulgarul Milanov, desfigurându-l pe acesta. Iată faza:
Cadu a fost eliminat pe bună dreptate, presa din România a condamnat gestul oribil al portughezului, amintind şi de antecedentele acestuia, iar Comisia de Disciplină l-a suspendat pe fundaşul formaţiei din Gruia pentru nouă meciuri.
Trebuia să stea două luni…
Până aici, nimic anormal. Numai că, imediat după meci şi inclusiv după ce au aflat de suspendarea lui Cadu, oficialii vasluieni au împrăştiat tot felul de minciuni. Antrenorul Viorel Hizo a vorbit despre „cinci dinţi scoşi lui Milanov“, pe când, în realitate, fundaşul a pierdut un singur dinte, iar preşedintele Ciprian Damian s-a făcut de râs.
Acesta a minţit grosolan în privinţa situaţiei lui Milanov, oferind o serie de declaraţii false pentru agenţia Mediafax.
„Suspendarea de nouă etape care s-a dat în cazul lui Cadu nu poate repara fizionomia lui Milanov. Acest jucător nu mai poate fi folosit cel puţin două luni de zile. Milanov a avut cinci dinţi scoşi şi va trebui să-şi facă implanturi, până acum suferind nu mai puţin de cinci operaţii“, a spus Ciprian Damian la data 28 februarie.
…A revenit după şapte zile
La patru zile după aceste declaraţii şi la şapte după momentul accidentării, bulgarul Milanov a revenit pe teren!
Acesta a fost titular şi integralist în meciul de luni seară în care echipa sa, FC Vaslui, a pierdut, în deplasare, cu Pandurii, scor 2-1.
Ciprian Damian n-a oferit, după meci, detalii despre condiţiile miraculoase în care Milanov s-a „reparat“ în şapte zile, deşi ar fi trebuit să stea pe tuşă două luni, după cele cinci operaţii suferite.