VIDEO Peluza unui stadion din India s-a prăbuşit şi a cauzat rănirea a peste 100 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În India s-a petrecut un episod nefericit, când, la inaugurarea unui stadion, una dintre peluze s-a prăbuşit şi peste 100 de persoane au fost rănite.

Partida cu pricina a fost chiar cea de inaugurare a stadionului, şi, în timp ce un tânăr executa un număr de tehnică individuală cu mingea, una dintre peluze a dispărut brusc şi a creat panică în rândul spectatorilor. Potrivit presei indiene, cauzele prăbuşii peluzei au avut legătură cu faptul că aceasta fusese construită foar din scehelet de fier şi scânduri, fără măsuri de siguranţă, fiind poziţionată pe o zonă de pământ instabil. Incidentul s-a soldat cu rănirea a peste 100 de oameni, care au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite