VIDEO Corespondenţă de la US Open - De ce a refuzat Nasty să devină cetăţean american, deşi a locuit aici. 45 de ani de când Ilie Năstase a cucerit New Yorkul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arthur Ashe şi Ilie Năstase în 1972
Arthur Ashe şi Ilie Năstase în 1972

În 1972, fostul tenismen român a câştigat US Open, primul său Grand Slam, iar apoi şi-a consumat o bună parte din viaţă şi carieră în metropola americană.

Americanii îl adoră pe Nasty şi dau impresia că şi-ar fi dorit să fie unul de-al lor. Ilie a avut mereu carismă şi chiar dacă nu o dată a sărit calul, cu glumele sale nesărate, când spui Năstase la New York, orice cunoscător al tenisului îşi va zâmbi şi îţi va spune “Crazy boy, but a nice guy’.
Actuala ediţie a US Open, una în care Simona Halep şi nu numai ea a fost eliminată în primul tur,  poate fi marcată totuşi cu un reper românesc. Se împlinesc 45 de ani de când Ilie Năstase a triumfat la acest Grand Slam. A fost prima mare performanţă românească în tenis, urmată de Roland Garossul luat tot de Năstase în 1973 şi urmat apoi de trofeul câştigat de Virginia Ruzici, de asemenea pe zgura pariziană, în 1978.

Ilie a spart dominaţia americană
În 1972, Năstase nu fusese declarat încă cel mai bun din lume, dar făcea furori la turneele de peste Ocean, unde juca mare parte din an, pe bani frumoşi. America de atunci, ca şi cea de acum, oferea cele mai mari premii în tenis şi cei mai mulţi jucători obişnuiau să evolueze acolo în diferite competiţii. Sigur, la vremea respectivă, SUA oferea şi cei mai buni tenismeni, peste 60 la sută din elita sportului alb având paşaport american.Năstase avea 26 de ani. Juca deja de şase ani în circuitele de Grand Slam, dar nu câştigase niciunul. Avea, în schimb, 30 de alte turnee cucerite în palmares şi era cam singurul care spărgea supremaţia americană impusă de trioul Stan Smith - Arthur Ashe - Tom Gorman. Doar australienii Rod Laver şi Ken Rosewall mai ridicau pretenţii, însă mai mult la ei acasă, unde elita tenisului nu se înghesuia să meargă, din cauza drumului lung.
Ilie îşi conturase stilul. Presa de peste Ocean scria că la meciurile lui, 5.000 de oameni veneau să-l vadă jucând tenis şi alţi 5.000 să vadă ce mai inventează. Nasty avea valoare, dar făcea şi show, adică exect ce le place americanilor, care nu sunt nici rigizi ca englezii, nici îngâmfaţi ca francezii.

image

Turneu câştigat pe iarbă
La US Openul din 1972 suprafaţa de joc era iarba. În 1975 s-a trecut la zgură, iar în 1978 la ciment. Se juca în Forrest Hill, pentru că arenele de la Flushing Meadows nu erau gata. România i-a avut pe tabloul principal pe Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, primul favorit numărul 4, al doilea undeva la mijlocul ierarhiei. Cei doi au trecut lejer în turul secund. Ilie a învins cu venezuelean, Jairo Velasco, iar Ţiriac un australian, Ron Keldie. În turul al doilea Ţiriac a pierdut la iugoslavul Nikola Pilici. Năstase a avut şi el dificultăţi. A trecut în cinci seturi de englezul Roger Taylor. Apoi a mers şnur până în semifinale, trecând de francezul Patrice Dominguez, de sud-africanul Bob Hewitt şi de australianul Fred Stolle, dublu câştigător de Grand Slam. Disputa din careul de aşi l-a adus pe Năstase alături de trei americani, Arthur Ashe, cel care dă numele celei mai mari arene de la Flushing Meadows, Tom Gorman şi Cliff Richey. Năstase a căzut în semifinale cu Gorman, unul dintre adversarii săi tradiţionali din SUA, pe care-l învinsese de destule ori. L-a învins şi la New York, cu 3-1 la seturi, după ce pornise cu stângul.
Şi-a spălat singur şosetele
Şi a venit finala. Primul examen major al lui Ilie Năstase la US Open, unde cea mai bună performanţă a lui era o calificare în optimi, în 1969. Năstase mai jucase însă două finale de Grand Slam, ambele pierdute: Roland Garros -1971 şi Wimbledon -1972 şi cu o săptămână înainte de US Open câştigase openul canadian. Înaintea meciului, Ilie şi-a făcut ritualul obişnuit, adică şi-a spălat şosetele. Aceasta a fost una dintre superstiţiile sale. Apoi, întrucând în acel an, se renunţase la obligativitatea echipamentului complet alb, şi-a ales un tricou albastru. Era ceva neobişnuit pentru acele vremuri, ca un tenismen să poarte altceva decât alb.


Ashe, favorit în faţa a 15.000 de oameni 

 Adversarul din finală, legendarul Arthur Ashe, pornea însă ca favorit cert. Avea deja în palmares două titluri de Grand Slam şi era favoritul publicului. În plus, de la înălţimea celor 1,88 metri ai săi servea devastator. Ashe a început tare în faţa a 15.000 de oameni şi l-a întins serios pe Năstase: 1-0 la seturi, 1-1, 2-1 şi 4-2 în setul trei. A fost la două gameuri de meci, dar Ilie a întors în stilul lui. Enervându-l cu mingi lungi pe fundul terenului, cu stopuri abile, dar şi cu şiretlicurile lui extra-sportive. Un pic de ceartă cu publicul, o minge aruncată spre arbitru şi tot aşa. A câştigat partida în cinci seturi, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-7, 6-4, 6-3. La data de 10 septembrie, Ilie Năstase şi-a trecut în palmares primul titlu de Grand Slam. La finalul partidei, el a ţopăit minute bune pe teren, într-un dans al bucuriei nu tocmai savurat de tribune. Titlul a fost urmat în anul următor de trofeul de la Roland Garros şi de declararea lui, pe 23 august 1973, ca fiind primul număr 1 mondial din istoria tenisului. Poziţie pe care a stat 40 de săptămâni consecutive.

ziar

176.000 de dolari într-un an
În acelaşi an 1972, România a pierdut finala Cupei Davis la Bucureşti, contra SUA, pentru a treia oară în ultimii patru ani. A fost acel 2-3 din Capitală, care l-a determinat pe Ioan Chirilă să scrie cartea Ar fi fost prea frumos. Tot în 1972, Ilie Năstase a devenit jucătorul cu cele mai mari câştiguri din tenis, strângând la vremea respectivă 176.000 de dolari. Cam cât ia un jucător de acum care ajunge în turul III la US Open. După de succesul din 1972, performanţele lui ilie Năstase la US Open s-au lăsat aşteptate. A mai jucat un sfert de finală în 1975, în rest a bifat doar eliminări rapide în primele tururi. A încântat însă lumea cu showurile pe care le-a făcut pe teren, iar americanii l-au îndrăgit pănă a pus racheta în cui. Şi-l îndrăgesc şi azi, chiar dacă ultimul său scandal este legat de afirmaţiile considerate rasiste făcute la adresa Serenei Williams.

 A locuit două decenii în Manhattan

Dincolo de ce a făcut pe arenele de la US Open, viaţa lui Ilie Năstase este strâns legată de New York, lucruri dezvăluite în cartea sa autobiografică Mr. Năstase, scrisă de americanca Debbie Beckerman. Năstase a locuit peste 20 de ani în cel mai mare oraş al Americii. Şi-a cumpărat un apartament chiar în Manhattan, la intersecţia străzilor 72 nd cu 3 rd, unde a locuit cu prima sa soţie, Dominique. Ilie era o prezenţă constantă la evenimentele mondene din NY. Frecventa clubul Studio 54, unde se strângeau vedetele din oraş, recunoscut pentru desfrâul pe care-l organiza în acea perioadă. Alcoolul, cocaina şi sexul au clădit faima acestui club celebru în toată lumea, închis în cele din urmă tocmai din aceste cauze. Ilie participa şi la talk-showuri televizate, fiind o figură foarte populară. În 1977, adidas a decis să lanseze o linie de încălţăminte sport cu numele lui, încălţăminte care mai găseşte şi acum peste Ocean şi care în perioada de glorie a vândut peste 20 de milioane de exemplare.

studio


După ce a divorţat de Dominique şi s-a cuplat cu actriţa Alexandra King, Năstase şi-a extins proprietăţile de la New York. A mai cumpărat un apartament spaţios lângă Central Park, între Madison şi Park Avenue, o zonă selectă, dar şi o casă mare, cu teren de tenis şi piscină, în Bedford, la o oră de mers cu maşina de New York, spre Connecticut. Acolo, Năstase îşi petrecea weekendurile alături de prieteni apropiaţi, precum Arthur Ashe, Mats Wilander sau Jimmy Connors.
Fiul lui e născut de o elevă de 13 ani
În anii 1980, când steaua sa sportivă începuse să apună, în viaţa lui Ilie Năstase s-a petrecut ceva important. El şi Alexandra(foto) au decis să înfieze un copil. Acriţa americană îi spusese de la bun început românului că sunt şanse mici ca ea să poată naşte un copil, dar Ilie nu a luat acest lucru ca pe un impediment în calea căsătoriei. Deşi locuiau la New York, Ilie şi Alexandra au vrut să adopte un copil din România. Au venit la Bucureşti cu un pediatru francez, însă acesta n-a fost deloc încântat de copiii din orfelinatele noastre. Atunci s-au orientat către America. Nicholas, fiul adoptiv al fostului tenismen, a fost născut în 1987 de o copilă de 13 ani din San Antonio, care rămăsese însărcinată cu un coleg de clasă, şi nu-şi permitea să crească copilul. 

nasty foto getty images
nasty foto getty images

Pentru a putea înfia un copil, Năstase cât era el de Năstase, a trebuit să îndeplinească o serie întreagă de cerinţe, a completat o mulţime de dosare, a dat cu subsemnatul pe zeci de hârtii, şi a fost monitorizat de autorităţi. Venirea lui Nicky, cum i-au spus băiatului, le-a schimbat părinţilor adoptivi viaţa. Ilie ieşea adesea cu acesta la plimbare, ţinându-l pe umeri şi mergând pe străzile din Manhattan. Se oprea de multe ori la restaurantul La Relais, de pe Madison Avenue, unde obişnuia să bea câte o bere cu Jimmy Connors, care devenise naşul copilului. De fapt, Ilie era naşul lui Brett, fiul lui Connors, iar Jimmy naşul lui Nicky. Încântaţi de ceea ce le-a adus în viaţă Nicholas, Năstase şi soţia sa au decis să mai înfieze un copil şi aşa a apărut Charlotte, născută în 1990, de o mamă din Miami. Alături de Alexandra şi cei doi copii, Năstase trăia la New York. Terminase socotelile cu tenisul de performanţă, dar continua să joace în diverse turnee de amatori şi de veterani, de unde mai scotea nişte bani. Românul era adesea oprit pe stradă de localnici, care îi spuneau: “Am văzut meciurile tale de la US Open, au fost grozave. E superb că locuieşti la New York, pentru că aici e locul tău”.


N-a vrut cetăţenia americană
Deşi a stat mulţi ani peste Ocean, Năstase n-a solicitat niciodată cetăţenia americană. Şi nici măcar Green-card, acel permis de rezidenţă permanentă. La început, primea viză pe trei sau şase luni, apoi a trecut de vize de cinci ani, pe care le reînoia atunci când expirau. “Nu m-a interesat niciodată să fiu american. Eu m-am născut român şi aşa voi fi toată viaţa”, a povestit Năstase în cartea sa autobiografică. Viaţa sa în America s-a terminat la sfârşitul anilor 1990, când a cunoscut-o pe Amalia, a treia soţie, şi a decis să se întoarcă în ţară. Copiii au rămas la New York, cu mama lor adoptivă, dar divorţul pronunţat în 2003 a fost o afacere încrâncenată. Într-unul dintre apartamentele lui Năstase locuieşte Alexandra, fosta lui nevastă, iar în celălalt fiul său Nicholas.


Martor la 11 septembrie
Deşi din 1998 a revenit în România, Ilie Năstase mergea regulat peste Ocean, participând la turneul veteranilor de la US Open. Se afla acolo şi în 2001, când au avut loc atentatele de la World Trade Center. Acestea l-au prins pe Năstase la hotelul Waldorf Astoria din vecinătatea Central Park, unde era cu John Mc Enrou şi Yanick Noah. “La început am crezut că e un film trăznit, chiar mă gândeam cine ar putea regiza un dezastru în New York”, a povestit el.

ilie

În 1991, Năstase a fost primit în Tennis Hall of Fame, un titlu foarte important pentru americani

Adversarul din 1972 a murit de SIDA

Arthur Ashe, americanul de culoare pe care Ilie Năstase l-a învins la US Open acum 45 de ani, a fost unul dintre cei mai buni prieteni pe care i-a avut românul, cei doi făcând o perioadă pereche şi la dublu. Ashe a şocat lumea sportului, când a anunţat că are SIDA, la vremea respectivă o boală cvasi-incurabilă. El a murit pe 6 februarie 1993, cu 5 luni înainte să împlinească 50 de ani, răpus de complicaţiile acestei boli, pe care o contactase printr-o transfuzie de sânge în timpul unei operaţii.

ashe


17 minute de ceartă cu Mc Enroe
În 1979, aflat spre finalul carierei, Ilie Năstase a jucat în turul secund contra tinerei speranţe americane John McEnroe, care atunci avea 20 de ani. În setul al patrulea, la scorul de 6-4, 3-6, 6-3, 2-1 pentru reprezentantul gazdelor, Ilie Năstase s-a revoltat după o minge dată în defavoarea sa de un arbitru de linie. A reacţionat caracteristic, certându-se cu arbitrul, s-a aşezat în scaunul arbitrului de linie şi refuzând să mai reia jocul. A primit un punct de penalitate de la arbitrul de scaun, Frank Hammond, McEnroe ajugând astfel să aibă 3-1. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul supărărilor românului, care a declanşat o serie de înjurături în urma cărora a fost descalificat şi trimis la vestiare. Numai că atunci a început furtuna din tribune, cei 10.549 de spectatori aruncând pe teren cu tot ce găseau la îndemână pentru a-şi exprima dezaprobarea. După mai bine de un sfert de oră de negocieri, timp în care a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru liniştirea spiritelor, Ilie Năstase a fost rechemat pe teren, arbitrul schimbat, iar meciul câştigat, până la urmă, cu 6-2 în setul patru, de McEnroe. Acesta avea să câştige, de altfel, turneul.

nastase

 După 33 de ani, conform doartenis.ro, cu ocazia vizitei in România a lui John McEnroe, Ilie Năstase a povestit despre acest incident: ”Cel mai disputat meci între noi a avut loc în 1979, în turul doi al US Open, când el începea să câştige turnee de Grand Slam. Eu eram antrenat atunci de un fost mare jucător, Roy Emerson, şi el mi-a spus «nu ai nicio şansă să-l baţi, dar enervează-l puţin». La un moment dat nu am mai putut şi m-am întins pe spate. Arbitrul mi-a spus să mă ridic, altfel mă dă afară. Erau 20.000 de spectatori, era un singur meci, la ora 19.00. Spectatorii au început să arunce cu sticle, cutii de coca cola. Poliţia fost alertată, oamenii voiau banii înapoi. Arbitrul m-a dat afară. A venit un oficial, a schimbat arbitrul de scaun şi m-au pus din nou să joc meciul. Apoi a început John. Nu ştiu ce a făcut, a spart racheta şi l-a dat pe el afară. Până la urmă am jucat vreo cinci ore jumătate şi m-a bătut în patru seturi. Era noapte şi nu ştiam unde să mergem după meci. Am mers la un McDonalds, noi ăştia patru care ne certasem să ne scoatem ochii, cu două gagici. Aşa s-a terminat meciul“, a povestit Năstase.

A jucat cu un transsexual


Tot în 1979, Ilie Năstase a fost singurul jucător care a acceptat să joace la dublu cu Renee Richards, prima jucătoare transsexuală din tenis, alături de care a ajuns până în semifinale de dublu mixt. În timpul unui meci, Năstase a primit o palmă prietenească pe spate de la Renee, iar el s-a prăbuşit la pământ, ca şi cum ar fi fost lovit cu o forţă nemaiîntâlnită, moment savurat din plin de public.

renee

15 prezenţe la US Open are Ilie Năstase şi un titlu câştigat  

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite