FOTO VIDEO Ameninţat cu moartea: băiatul care a provocat eliminarea unui fotbalist de la Chelsea nu mai poate ieşi din casă
0
Pentru Eden Hazard, mijlocaşul belgian al londonezilor, suspendarea de trei etape a însemnat finalul incidentului în care a agresat un „copil de minge“. În schimb, pentru puştiul care a provocat totul, calvarul abia a început.
Încă din momentul în care imaginile cu Hazard lovind un „copil de minge“ au fost vizionate de milioane de oameni, s-au pus două întrebări:
1- Oare puştiul care, în mod clar, l-a provocat pe fotbalist nu merită şi el o pedeapsă?
2- Cât de dureroasă a fost lovitura lui Hazard în realiate şi cât „teatru“ a jucat „copilul de minge“?
Răspunsul la a doua întrebare a venit, vineri, atunci când a fost difuzată o filmare dintr-un alt unghi, în care se vede în mod evident: Hazard nu l-a lovit pe „copilul de minge“ în stomac, ci a dat cu piciorul în balonul pe care puştiul îl „arestase“ sub corp. Iată dovada:
Huliganii îl terorizează
Pe baza probelor video, Comisia de Disciplină a anunţat că Hazard nu merită o suspendare suplimentară faţa de cea care se dă în caz de comportament agresiv. Asfel, belgianul va lipsi de pe teren trei meciuri. Pentru jucătorul belgian al lui Chlesea, cazul e deja istorie.
În schimb, după ce şi-a trăit momentul de „glorie“, puştiul care a provocat scandalul, Charlie Morgan, are probleme serioase.
Potrivit ziarului „The Sun“, el n-a mai ieşit din casa de 1,5 milioane de euro în care trăieşte alături de părinţii săi milionari – familia sa deţine 22,5 la sută din acţiunile clubului Swansea – după incidentul cu Hazard!
Motivul? Băiatul a fost „bombardat“ pe Facebook, pe Twitter şi pe telefonul mobil cu mesaje de ameninţare, mai ales din partea suporterilor lui Chelsea! Huliganii i-au transmis că „îi vor tăia gâtul“!
Un alt puşti de 17 ani, Ellie Moyle, prietenul cel mai bun al „copilului de minge“, a confirmat cele publicat de ziarul „The Sun“. „Într-adevăr, Charlie e într-o situaţie foarte nasoală. A primit ameninţări cu moartea“, a povestit Moyle.
Nici prietena lui n-a scăpat
„Acest tâmpit merită să fie lovit tare de tot în coaste ca să ştie ce înseamnă durerea adevărată, nu ca atunci când s-a prefăcut că a fost lovit de Hazard“, e o postare pe Facebook.
„Eu l-aş amenda pe Hazard pentru că nu l-a umplut de sânge pe acest idiot“, a scris un alt suporter al lui Chelsea pe Twitter.
Furia fanilor a fost alimentată şi de faptul că presa a dezvăluit că acest „copil de minge“ nu prea e copil, ci e un puşti de bani gata, de 17 ani, care zboară la „business class“, şi că a premeditat gestul său din timpul meciului cu Chelsea.
Nici prietena puştiului n-a scăpat de furia fanilor. Aceştia au identificat-o pe Jessica Lamp (17 ani) şi au jignit-o pe contul ei de Facebook şi de Twitter.
Fotbalistul e apărat de fotbalişti
Pe lângă susţinătorii lui Chelsea care, în mod clar, sunt de partea lui Hazard, acesta a fost apărat şi de alţi oameni din lumea sportului rege.
„Şi eu, dacă eram în locul Hazard, aş fi reacţionat la fel, după ce a făcut copilul de minge“, a spus fostul internaţional englez, Danny Mills.
Un jucător al lui Marseille, Joey Barton, a sărit şi el în apărarea mjilocaşului lui Chelsea: „Singura greşeală a lui Hazard e că nu i-a dat puştiului obraznic un şut mai tare“.
În fine, Sue (56 de ani), mama lui Ashley Cole, care e coechipierul lui Hazard la Chelsea, l-a înjurat pe „copilul de minge“ pe contul ei de Facebook!



