Veteranul Frank Lampard spune adio naţionalei Albionului: „A fost o decizie foarte greu de luat“. Motivele retragerii
0
Mijlocaşul englez Frank Lampard (36 de ani) a decis să se retragă din naţionala Angliei, motivând că doreşte să aibă mai mult timp pentru familia sa şi pentru echipa de club.
Frank Lampard, jucător emblematic pentru prima reprezentativă a Angliei, a decis să renunţe la a mai juca pentru Albion, dorind să se dedice mai mult echipei de club, dar şi familiei sale.
"A fost o decizie foarte greu de luat şi mă gândesc la acest lucru încă de la Cupa Mondială. Vreau să-mi petrec mai mult timp cu familia şi să mă concentrez la evoluţiile mele la echipa de club", a declarat Lampard, citat de Mediafax.
În vârstă de 36 de ani, Lampard a jucat ultimul meci pentru Anglia la Campionatul Mondial din Brazilia, în egalul alb scos de echipa sa în faţa naţionalei din Costa Rica. În cariera sa, mijlocaşul a jucat 106 meciuri pentru Albion şi a marcat 29 de goluri.
Lampard a evoluat 13 sezoane la Chelsea, iar în vara acestui an a fost împrumutat la New York City. Însă, până la startul noului sezon din MLS, Lampard a primit acceptul americanilor de a juca la Manchester City, rivala lui Chelsea.
1.5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Lampard, conform transfermarkt.de