Veste uriaşă pentru fanii boxului. Floyd Mayweather se întoarce în ring pentru un meci istoric
0Floyd Mayweather a decis să se întoarcă în ring şi să accepte provocarea unui boxer care i-a zgândărit orgoliul în ultimul timp.
El revine în activitate, pentru boxa cu irlandezul Conor McGregor. "Toată lumea să scoată telefoanele, puneţi asta pe internet, cât mai repede cu putinţă", aşa a început anunţul legendarului boxer american.
"Când m-am luptat cu Arturo Gatti, m-am dus în fieful lui, iar el era de primă categorie, iar eu eram de categorie B. L-am învins şi nu am plâns, nici nu m-am plâns. Oscar De La Hoya, el era favorit, eu eram outsider. Nu am plâns şi nu m-am plâns. L-am învins şi am devenit de primă categorie. Acum, Conor McGregor. Revin oficial în activitate, doar pentru a mă lupta cu Conor McGregor. Nu vreau să mai aud scuze despre bani", a declarat Floyd Mayweather.
"Semnează actele cu UFC, pentru a te putea lupta cu mine în iunie, pur şi simplu. Hai să ne luptăm în iunie. Tu eşti outsider, eu sunt favorit. M-am săturat de atât plâns pentru bani şi fum în ochii tuturor. Dacă vrei să lupţi, semnează actele şi hai să o facem!", a adăugat americanul.
Av fi cel de-al 50-lea meci pentru Floyd Mayweather, care este neânvins pănă acum. El a boxat ultima dată în septembrie 2015.