Ungaria-România / Câţiva fani maghiari, arestaţi în urma unor incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria - România / Cu toate că partida de la Budapesta s-a disputat fără prezenţa spectatorilor, câţiva susţinători ai maghiarilor au fost arestaţi în urma unor incidente.

Aproximativ 50 de persoane au fost reţinute vineri după meciul în care România a obţinut o remiză (2-2). Motivele invocate au făcut referire la comportamentul nepotrivit al suporterilor, care ar fi aruncat cu sticle către forţele de ordine, acestea din urmă reacţionând cu gaze lacrimoegene, informează Mediafax.

Înainte şi în timpul partidei, mii de maghiari au protestat pentru faptul că meciul s-a jucat fără spectatori, sancţiune primită de Ungaria din cauza scandărilor rasiste şi antisemite de la meciul cu Israel, din anul 2012. În timpul manifestaţiei, cei prezenţi şi-au subliniat solidaritatea faţă de minoritatea maghiară din România. 

„Tricolorii“ lui Victor Piţurcă au remizat vineri pe stadionul „Ferenc Puskás“ (2-2), după ce au fost conduşi de două ori de Ungaria. În rândul marcatorilor români şi-au trecut semnătura Adrian Mutu (68' penalti) şi Alexandru Chipciu (90+2), în timp ce pentru maghiari au înscris Vilmos Vanczák (16') şi Balázs Dzsudzsák (71' penalti).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite