Ungaria, desfiinţată de specialişti: reacţii acide după egalul somnifer cu care s-a lăudat România la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2015, prima reprezentativă condusă de Anghel Iordănescu a înscris mai puţine goluri în partidele oficiale decât Insulele Feroe! Nu e un bilanţ surprinzător, având în vedere jocul prestat de Chiricheş şi compania. Ce surprinde, în schimb, e modul în care oficialii FRF închid ochii la evoluţiile şterse ale României.

Iar exact asta a făcut, din nou, Anghel Iordănescu după remiza albă de la Budapesta, oferind şi o declaraţie ridicolă pe care „Adevărul“ a redat-o aici.

Dacă preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a văzut „un meci foarte spectaculos“, aşa cum s-a exprimat la Digi Sport, în schimb, cam toţi ceilalţi care au urmărit jocul de la Budapesta au fost chinuiţi de nivelul slab al unui meci cu efect somnifer. De altfel, reacţiile exprimate la Digi Sport şi Dolce Sport pe care le puteţi citi în rândurile de mai jos sunt elocvente pentru ceea ce s-a jucat pe „Groupama Arena“.

*Dumitru Dragomir, fost preşedinte LPF: „În decursul vieţii mele n-am văzut un joc atât de slab al naţionalei. Asta era echipă pe care trebuia să o baţi cu 3-0 dacă te urcai pe ea“.

*Marius Şumudică, antrenor Astra: „A fost un rezultat de egalitate care, spre stupefacţia mea, a fost primit cu braţele deschise de naţionala Ungariei. Ei n-au construit deloc, a fost una dintre cele mai slabe echipe pe care le-am văzut în ultimii 10 ani. A fost o echipă mai mult de accesibilă, iar această grupă e cea mai slabă din care puteam face parte. Din punct de vedere ofensiv, am arătat foarte slab, n-am forţat deloc. Sânmărtean mângâie mingea, dar a fost ineficace. Dacă spun că Budescu ar fi meritat mai multe minute, se supără selecţionerul. Dacă spun că n-ar fi meritat, se supără Budescu. Cred însă că ar fi putut fi soluţia perfectă pentru acea lovitură liberă de la marginea careului. Faza aceea ar fi fost ca un penalty pentru Budescu“.

*Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo: „În formula aceasta, nu cred că putem mai mult. N-am văzut nimic premeditat în ceea ce înseamnă transformarea posesiei noastre în faţa unor...Păreau nişte turnuri jucătorii ungurilor, greoi, total depăşiţi, pasau la adversar, aruncau mingi aiurea. Szalai era în pericol de fisură de gleznă. Iar antrenorul lor s-a ocupat mai mult de Oktoberfest decât de fotbal. Sânmărtean era epuizat după câteva faze! Joacă doar pentru el, ia mingea şi îi driblează pe toţi ca în curtea şcolii, îi trage căciula pe ochi adversarului şi la 30 de metri dă de acel zid de care nu poate trece. Prin comparaţie, Budescu e un artist şi se vede că are clasă“.

*Gabi Balint, fost internaţional: „Trebuie să batem Grecia acum, să fim mult mai ofensivi, să jucăm altceva. Un punct la Budapesta a fost foarte bun, dar eu mă aşteptam la ei să joace altfel. Am fost temători, trebuia să facem mai mult. Trebuie să ne calificăm în primul rând, spectacol ştim că nu putem să facem. Sânmărtean a încercat să mai dribleze, dar nu mă încântă zona în care face aceste floricele. Mă aşteptam la ultimii 30 de metri. Chipciu nu cred că a intrat prea bine, Budescu a jucat şi foarte puţin“.

*Răzvan Raţ, fundaş România: „Puteam obţine mai mult, puteam să ne facem fanii fericiţi şi să încheiem calculele calificării. E un rezultat care ne ţine foarte aproape de Irlanda de Nord, care a câştigat în Feroe. Suntem însă obligaţi să câştigăm cu Grecia. Nu cred că suntem panicaţi că am căzut pe locul 2 ]n grupă. Ştiam că putem pierde primul loc, însă sperăm să revenim acolo după următorul meci, mai ales că Irlanda de Nord va evolua cu Ungaria. Trebuie să fim mai periculoşi la meciul cu Grecia, pentru că suntem obligaţi să câştigăm. Ei au o echipă cu jucători valoroşi, care ne pot pune probleme. Nu sunt o echipă uşor de bătut“.

*Claudiu Keşeru, atacant România: „Am dominat şi am controlat jocul, chiar dacă steril. Ungurii au avut o singură ocazie, în prima repriză, la un şut al lui Szalai, pe o bâlbâială a noastră. Am avut şi noi şanse de gol, chiar dacă puţine, dar per ansamblu nu puteam pleca învinşi de aici. Putem fi mândri de ce am realizat la Budapesta. Am fi meritat să câştigăm la puncte, nu prin KO. Am avut ocazii, am dominat, dar nu am reuşit să înscriem. La lovitura liberă de la marginea careului, am văzut un spaţiu mic în care puteam să strecor acea minge. Am aproximat cu vreo 30 de centimetri şi a fost peste. Păcat, fiindcă am avut câteva ocazii. Era important să păstrăm avansul de trei puncte pe care îl aveam faţă de Ungaria. Am fi vrut să câştigăm, dar e important că n-am pierdut“.
 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite