Tricolorele s-au calificat în finalele Campionatului Mondial de fotbal tenis din Franţa
0Delegaţia României s-a calificat în finalele probelor de simplu, dublu şi triplu la feminin din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal Tenis din Le Havre (Franţa).
De asemenea, tricolorii au obţinut calificarea în finala probei de triplu mixt, urmând ca mâine să joace şi pentru finalele de triplu mixt, iar la masculin să joace în probele de simplu, dublu şi triplu.
La simplu, Anemaria Gherghel (care deţine titlul de cea mai bună jucătoare din lume) şi Florina Chiar vor lupta contra reprezentativei Slovaciei.
La dublu, echipa alcătuită din Gherghel, Chiar, Monica Şagău şi Ana Maria Rizescu va evolua împotriva echipei Ungariei.
Iar la triplu, formaţia alcătuită din Gherghel, Chiar, Şagău, Rizescu, Paula Paraschiv şi Maria Lică va juca împotriva echipei Ungariei.
Zece selecţionate concurează la feminin în cadrul acestei ediţii de CM din Franţa, în timp ce la masculin sunt 12 reprezentative.
“Avem ca obiectiv să cucerim 6 medalii de aur din cele 8 probe (3 la feminin, 3 la masculin şi 2 la mixt) la Campionatul Mondial” a declarat înaintea începerii competiţiei Frederico Tavares Tchabass, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Tenis.Body