„Toţi românii sunt în spatele meu!“ Ce a vrut să spună Simona Halep prin această declaraţie dată la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros, unde va avea parte de un duel infernal cu nemţoaica Angelique Kerber.

Simona n-a avut probleme până acum la turneul parizian, câştigându-şi destul de uşor meciurile, iar marea ei încercare va fi cucerirea trofeului. Halep şi-ar îndeplini astfel obiectivul carierei, acela de a lua măcar un Grand Slam.

Ea spune că deşi nu a reuşit asta până la 26 de ani, nu simte nicio presiune."Nu simt presiune din partea ţării mele. Simt că toţi îşi doresc să câştig un Grand Slam, dar iau totul în mod pozitiv. Simt că toţi sunt în spatele meu. Visez să câştig un astfel de turneu, dar nu ştiu dacă acest lucru se va întâmpla anul acesta. Sau dacă se va întâmpla vreodată. Dar lucrez la asta, acesta e obiectivul meu", a spus Halep, potrivit wtainsider.

Simona Halep a jucat trei finale de Grand Slam, pierdute toate: două la Roland Garros (2014 şi 2017) şi una la Australian Open (2018)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite