Toată România ţine cu Olanda: tricolorii s-au făcut portocaliu. Lazăr, Keşeru şi Stancu ne transmit că suntem la baraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Batavii ne-au făcut deja un serviciu, zdrobind Ungaria cu 8-1 şi elimnând trupa lui Egervari din cursa pentru locul 2. Marţi, românii vor fi mai degrabă interesaţi de rezultatul partidei Turcia - Olanda decât de ce se va întâmpla în România - Estonia, acolo unde victoria pare a fi o formalitate pentru gazde.

Dacă Victor Piţurcă nu e foarte optimist în privinţa şanselor echipei sale de a ajunge la play-off, în schimb, elevii săi se pregătesc deja pentru baraj. Keşeru, Stancu şi Lazăr, adică oamenii care au marcat trei din cele patru goluri în meciul cu Andorra, sunt convinşi că Turcia are şanse minime, chiar şi la Istanbul, în faţa unor olandezi care, vineri seară, au devorat Ungaria.

„Cu Estonia cred că va fi stadionul plin, vrem să terminăm cu o victorie pe <<Arena Naţională>>. Turcia - Olanda cred că va fi egal“, a pronosticat Costin Lazăr. 

La fel de optimist a fost şi Claudiu Keşeru, care a marcat primul său gol în tricolor în partida cu Andorra. „Sunt sigur că olandezii îi vor încurca şi pe turci, iar noi vom învinge Estonia şi vom merge la baraj. Avem şansele intacte şi, cu siguranţă, vom fi la baraj. Trebuie să câştigăm cu Estonia, nu va fi un meci identic cu cel cu Andorra“, a spus atacantul de 26 de ani.

Bogdan Stancu speră la un rezultat favorabil în Istanbul şi la o victorie mare cu Estonia. „Mă bucur că Olanda e în formă şi şi-a respectat blazonul, sper să bată şi în Turcia. Putem bate Estonia, ştim cât de important e meciul, vom face tot ce ţine de noi pentru a câştiga la diferenţă mare“, a declarat vârful lui Genclerbirligi.

CITEŞTE ŞI:

*FOTO Andorra - România 0-4: i-am „rupt“ pe nişte amatori, acum aşteptăm ca Olanda să ne ducă la barajul pentru Mondiale. Toate calculele calificării

*Andorra - România 0-4: Piţurcă, supărat după o victorie categorică. Ce l-a enervat

*VIDEO Olanda-Ungaria 8-1 / Estonia-Turcia 0-2. Ungurii au fost ridiculizaţi la Amsterdam. Partida Turcia-Olanda este capitală pentru România

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite