Telex din lumea fotbalului: verdict crunt din partea medicilor pentru un titular din echipa lui Hagi. Out până în 2018
0Campioana a debutat cu un succes în noua ediţie a Ligii I, însă victoria a fost umbrită de o accidentare suferită de un mijlocaş de doar 18 ani.
Casap, out până în 2018 - Pierdere importantă pentru Viitorul! Accidentat fără să fie atins de nimeni în minutul 7 al meciului câştigat cu Gaz Metan (3-0), Carlo Casap (18 ani) a suferit o ruptură de ligamente încrucişate! Cel mai probabil, mijlocaşul va fi operat la Roma, revenirea pe teren fiind preconizată pentru 2018, după pauza competiţională de iarnă. În sezonul trecut, Casap a adunat 15 prezenţe şi două goluri în Liga I.
Alexa, primul antrenor demis - Prima etapă a campionatului a adus şi prima demitere din rândul antrenorilor. Învinsă sâmbătă, acasă, de ACS Poli Timişoara, scor 0-1, Concordia Chiajna a renunţat la Dan Alexa. Acesta a preluat formaţia ilfoveană la începutul anului şi a reuşit salvarea de la retrogradare în ultima etapă din play-out, după o victorie suspectă, 1-0 cu FC Voluntari. În ultima perioadă, Alexa n-a mai fost dorit de primarul Mircea Minea, ceea ce a şi cauzat demiterea sa.