Tecău, dezamăgire la dublu, dar încă o şansă la Australian Open: românul se luptă, miercuri, pentru semifinale
0După eliminarea suferită în sferturile de la Melbourne, românul revine pe teren, în încercarea de a atinge careul de aşi într-o altă probă.
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au ratat şansa câştigării turneului din postura de favoriţii numărul 1, după cum „Adevărul“ a scris aici.
Pentru Tecău însă, eliminarea de la dublu n-a însemnat finalul aventurii sale în Australia. În noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 03.00, ora României, românul va evolua alături de Coco Vandeweghe, în sferturi, la dublu-mixt.
Perechea româno-americană va întâlni cuplul format din americanii Bethanie Mattek-Sands – Bob Bryan.
Horia Tecuă are un titlu de Grand Slam în palmares la dublu-mixt, câştigând chiar Australian Open, în 2012, alături de Mattek-Sands.