Tamaş dezvăluie: "Am stat toţi la restaurant până la 4 dimineaţa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabi Tamaş, acuzat că ar fi băut până la 7 dimineaţa după meciul cu Olanda, a lămurit acest incident şi a povestit e s-a petrecut de fapt după partida de la Amsterdam.

"În primul rând, de unde ştie Dumitru Dragomir ce s-a petrecut la Amsterdam dacă el nu a fost acolo? Spune numai neadevăruri. După meci cei mai mulţi dintre jucători au ieşit în oraş, dar toâi s-au întors la hotel după maximum o oră. La 1.30 toată lumea era la Marriott. Acolo ne-am adunat şi am stat în restaurant până la 4 dimineaţa. Nu ne-am ferit de nimeni. Am stat la discuţii. După un astfel de meci nici nu ai somn. plus că eram în timpul nostru liber", a spus Tamaş. 

"Mergem cu Piţurcă până la capăt"

El a precizat şi că nu are de gând să se retragă de la echipa naţională. "Vin oricând cu cea mai mare plăcere la lot", a mai declarat fotbalistul lui West Bromwich Albion în Gazeta Sporturilor. Tamaş crede că discuţiile despre schimbarea lui Piţurcă nu-şi au rostul. "Trebuie să mergem până la capăt cu dânsul. Nu poţi să ceri demisia antrenorului după o înfrângere cu Olanda, care bate pe toată lumea. La sfârşitul campaniei, Federaţia va trage concluziile. Eu spun că ne putem califica. Batem Ungaria la Bucureşti şi suntem la baraj", a concluzionat fundaşul echipei naţionale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite