Sunt şi oameni mulţumiţi după egalul României cu Rusia: Cristi Gaţu, preşedintele FR Handbal, vede partea plină a paharului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Gaţu a fost mulţumit cu remiza obţinută de România contra Rusiei FOTO Adevărul
Cristi Gaţu a fost mulţumit cu remiza obţinută de România contra Rusiei FOTO Adevărul

Deşi România a ratat victoria în ultimul minut cu Rusia în primul meci de la Campionatul European de handbal feminin, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a precizat că nu este dezamăgit de rezultat, dar este pe deplin mulţumit de portarul tricolorelor, Talida Tolnai.

Cristi Gaţu a făcut calculele pentru naţionala României şi a ajuns la concluzia că două victorii în următoarele două meciuri ar asigura calificarea handbalistelor lui Tadici. Oficialul FR Handbal nu a uitat nici de sprijinul oferit de fanii României, care au creat o atmosferă incendiară în sala de la Vârşaţ.

„E un pas bun făcut de echipa României. E o remiză, e adevărat, dar dacă batem mâine pe Islanda şi apoi pe Muntenegru, nu avem probleme. M-a impresionat Tolnai, a apărat extraordinar. Sincer să fiu, mi-a fost teamă de primele 10 minute ale meciului, dar s-a dovedit că a fost mai greu la final. Vreau să le mulţumesc fanilor noşti prezenţi la meci din Timişoara, Arad, Craiova, Reşiţa şi de unde au mai venit. Ne-au făcut să ne simţim ca acasă, ca şi cum aceste Europene ar fi fost la noi”, a spus Cristi Gaţu, preşedintele federaţiei.

Tadici a fost dezamăgit

Egalul smuls de Rusia în ultimul minut al meciului i-a lăsat un gust amar selecţionerului Gheorghe Tadici, care a recunoscut la finalul partidei că este dezamăgit. Totuşi, tehnicianul a avut puterea de a-şi felicita elevele, dar nu a menajat arbitrajul de care a avut parte România contra Rusiei. „Fără să spun că arbitrele ar fi influenţat rezultatul final, ele au dat două faulturi uşoare în atac la Manea şi Meiroşu, două acţiuni care s-au încheiat cu gol. Rusia a venit apoi imediat peste noi în atac, adversarele au sărit peste două fete de la noi, dar cântarul nu a mai fost la fel. Oricum, e mai bun un punct decât nimic. În plus, acest punct va avea greyutate în grupele principale”, a fost de părere Tadici.

„Este trist că am pierdut pe final victoria, un meci pe care l-am dominat în întregime. Rusia a avut o singură situaţie în care să ne egaleze, iar acest lucru s-a întâmplat, din nefericire pentru noi, în ultimul minut. Sper ca în următoarele două meciuri din grupă să avem mai mult noroc, întrucât în ultimele trei minute cu Rusia am avut şi puţin ghinion”, a concluzionat selecţionerul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite