Steaua - Dinamo Tbilisi: 1-1. Toate reacţiile după meci. Laurenţiu Reghecampf: „Sunt foarte supărat, vreau să uit acest meci. Am dormit pe teren!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua - Dinamo Tbilisi: 1-1 / Steaua a încheiat meciul decisiv pentru calificarea în playoff-ul grupelor Champions League cu o remiză.

Duşan Uhrin Jr. (tehnician Dinamo Tbilisi): „Înainte de toate, am înscris un gol şi am încercat şi al doilea. Am avut şansa noastră pe care am pierdut-o singuri. Vreau să felicit Steaua pentru calificarea în playoff-ul Champions League. Steaua a fost avantajată în acest meci prin rezultatul din tur“.

Nicuşor Stanciu: Eu nu am reuşit încă să marchez, deşi am avut câteva ocazii. Nu ştiu dacă am fost relaxaţi, Dinamo Tbilisi a marcat dintr-o fază fixă. Ştiam că vom avea un meci greu, ne-am propus să câştigăm. Din păcate nu am reuşit, însă mă bucur că ne-am calificat. 

Laurenţiu Reghecampf: „Sunt bucuros că ne-am calificat, sunt dezamăgit de jucători. Sunt foarte supărat, o să avem o discuţie după acest meci, când vom merge la cantonament. Nu se poate să avem o asemenea atitudine. Am fost foarte clar cu jucătorii, ei ştiau ce avem de făcut. Sunt multe momente când dormim pe teren, iar la nivelul ăsta nu ai voie să faci aşa ceva. Până la meciul cu Dinamo vom schimba foarte multe lucruri. Dacă vom juca cum am făcut-o în repriza a doua şi duminică, vom avea un meci foarte greu. Nu mă interesează cu cine jucăm în playoff, ci doar să ne calificăm în grupele Champions League. Nu vreau să trag nicio concluzie despre Piovaccari, aş vrea să uit acest meci, care nu mi-a plăcut. Tănase, Bourceanu, Chiricheş şi Tătăruşanu merită felicitaţi pentru că au tras echipa după ei. În rest, îmi pare rău, dar aşa nu se poate“.

Gică Hagi: „Momente bune, momente de relaxare, dar până la urmă a fost obiectiv îndeplinit. Stanciu a jucat foarte bine. Nu ştiu dacă e mai bine că n-a plecat Chiricheş, vom vedea“.

Dorin Goga (Dinamo Tbilisi): „Am sperat până la ultimul fluier. Am muncit mult, am avut şi momente bune, dar Steaua ne-a dominat. Eu zic că ne-am prezentat onorabil. Am venit să luptăm, am muncit pentru un rezultat bun şi am sperat la calificare“.

FOTO Steaua - Dinamo Tbilisi: 1-1. Roş-albaştrii se califică în playoff-ul CL. Cronica unui meci agresiv, în care Tănase a evoluat având capul spart

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite