Start în prima ligă de baschet 3x3din Europa, organizat la Veranda Mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veranda Mall şi Sport Arena Streetball organizează în luna mai prima ligă de baschet 3x3 din Europa, Veranda 3x3 League.

Centrul comercial este principalul partener şi gazda competiţiei, ce va avea loc în perioada 10 mai - 22 iunie 2017, pe terenul amenajat în aer liber, pe esplanada din faţa mallului. Veranda 3x3 League se adresează iubitorilor de baschet, aproape 60 de echipe fiind înscrise la mai multe categorii de vârstă, precum: Sub 23 (masculin), Open Masculin, Open Feminin, Mini 3x3 Masculin şi Feminin (copii cu vârsta până în 12 ani), Baby 3x3 Masculin şi Feminin (copii cu vârsta până în 10 ani). 

„Suntem onoraţi să fim gazda şi partenerul acestui eveniment sportiv, care are o anvergură internaţională, contribuind la dezvoltarea acestei discipline sportive în România. Liga de baschet a fost primită cu multă deschidere din partea publicului, iar în următoarele săptămâni vom avea alături de noi echipe de baschet din mai multe colţuri ale ţării. Odată cu Veranda 3x3 League dăm startul unui proiect mai amplu, prin care ne propunem să susţinem sportul şi mişcarea. Astfel, bucureştenii vor avea posibilitatea de a se bucura de terenul de baschet amenajat în aer liber până la finalul lunii septembrie a acestui an.”, declară Andrei Pogonaru, dezvoltatorul Veranda Mall. 

Primul meci este organizat pe data de 10 mai 2017, odată cu deschiderea oficială a evenimentului, iar competiţia va continua săptămâna aceasta în zilele de joi şi vineri. Ulterior, etapele vor fi disputate în zilele de marţi, miercuri şi joi ale fiecărei săptămâni, începând cu ora 18:00, programul oficial fiind afişat pe pagina oficială de Facebook a competiţiei, facebook.com/3x3League. În cadrul fiecărei etape, pe lângă meciurile de baschet, vor avea loc şi momente interactive cu spectatorii, care vor fi invitaţi să-şi susţină echipele favorite şi să participe la concursuri antrenante, unde vor putea fi premiaţi. „Conceptul 3x3 League susţine dezvoltarea baschetului 3x3, o disciplină care are mari şanse să fie inclusă în programul ediţiei Tokyo 2020 a Jocurilor Olimpice. Aşteptăm cu nerăbdare decizia pe care Comitetul Internaţional Olimpic o va lua în vara acestui an, mai ales că noi susţinem acest demers al Federaţiei Internaţionale de Baschet încă din anul 2013.”, a declarat Radu Petre, managing partner, Sport Arena Streetball. 

image

Cele mai bune evoluţii individuale vor fi răsplătite săptămânal cu titlul de MVP de etapă (cel mai bun jucător), urmând ca la finalul sezonului să fie acordate trofeele pentru MVP, Best scorer (cel mai bun marcator), Best defender (cel mai bun apărător). Pentru premiile de sezon, voturile vor fi exprimate chiar de către jucătorii participanţi, fără posibilitatea de a alege dintre coechipieri. Evenimentul Veranda 3x3 League este realizat cu sprijinul partenerilor Sport Arena Streetball, Fitbit, Carrefour Veranda, Sushi Terra, Tati, FIBA şi Gymboland. Baschet pe tot parcursul sezonului cald, la Veranda Mall Odată cu deschiderea ligii de baschet 3x3, Veranda Mall lansează un proiect amplu, dedicat tuturor pasionaţilor de sport. Astfel, centrul comercial va pune la dispoziţia bucureştenilor o modalitate de distracţie unică prin intermediul terenului de baschet ce va rămâne amplasat pe esplanada centrului comercial până la sfârşitul lunii septembrie a acestui an. În perioada sezonului cald terenul va putea fi folosit în sistem Open Courts de către iubitorii baschetului. Mai mult decât atât vor fi găzduite meciuri de copii, antrenamente sau alte activităţi baschetbalistice. Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa pagina de web www.verandamall.ro, sau pagina oficială de Facebook Veranda Mall. 

 Despre Veranda Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din Bucureşti, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafaţă totală de aproape 30.000 de metri pătraţi, incluzând spaţii comerciale, restaurante, cafenele şi o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriaşi se numără Carrefour, H&M, Tati, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, KFC, Starbucks, Pizza Coloseum, McDonald’s, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone şi IQ BOX – Telekom. Centrul comercial are ca agent unic de închiriere compania de consultanţă imobiliară CBRE, care se ocupă şi de managementul Veranda Mall. Investiţia totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda Mall, proiectat de arhitecţii englezi Chapman Taylor şi Studio 10M, atinge nivelul de 60 de milioane de euro. 

Despre baschetul 3x3 şi Sport Arena Streetball Potrivit unui studiu al Comitetului Internaţional Olimpic, baschetul 3x3 este cea mai populară formă a acestui sport, cu peste 250 de milioane de practicanţi în întreaga lume. Sport Arena Streetball este principalul organizator de evenimente de baschet 3x3 din România şi este membru în FIBA 3x3 Advisory Board, ca reprezentant al organizatorilor de competiţii din întreaga lume. În baschetul 3x3, România deţine un titlu european la masculin, cucerit în 2014, iar echipa naţională feminină a fost medaliată cu argint la ediţia din 2016 a Campionatelor Europene. Mai multe informaţii despre competiţie şi despre Sport Arena Streetball găsiţi pe: www.3la3.ro sau printr-o solicitare scrisă la adresa 3x3@sportarena.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite