Simona Halep a zburat pe teren contra Makarovei: cifrele uluitoare ale confruntării de la Madrid
0Simona Halep a jucat ca un adevărat lider mondial în primul tur de la Mutua Madrid Open. Românca a zburdat în meciul cu Ekaterina Makarova, în faţă căreia a cedat un singur joc.
Campioană la Madrid în 2016 şi 2017, Simona a început perfect cursa pentru al treilea trofeu consecutiv în capitala Spaniei. În primul tur, contra rusoaicei Ekaterina Makarova, ea s-a impus după doar 50 de minute, pe parcursul cărora a lăsat un singur joc, scor 6-1, 6-0.
Istoricul partidei ne spune că sportiva din Moscova a reuşit un break, la 2-0 pentru Halep, după care a depus armele în faţa preciziei şi forţei loviturilor Simonei.
Cifrele spun şi ele povestea acestui meci controlat cap-coadă de româncă. Dacă la capitolul lovituri câştigătoare este echilibru (11 pentru Simona, 10 în contul Ekaterinei), în schimb Makarova a făcut nu mai puţin de 30 de greşeli neforţate, faţă de cele 8 ale româncei, Pe propriul serviciu, Makarova a câştigat doar 13 puncte în tot meciul: 9 cu primul serviciu, 4 cu al doilea. Iar la retur rusoaica nu a izbutit decât 12 puncte.
13 victorii la rând la Madrid
A fost a 13-a victorie consecutivă pentru Simona la Madrid, dacă aduagăm succesele amintite din anii precedenţi, iar prin această calificare ea reuşeşte să o ţină la distanţă pe Wozniacki, care a reuşit şi ea o partidă consistentă în primul tur, 6-3, 6-1 cu Daria Gavrilova. Pentru a avea o şansă la locul unu, daneza trebuie acum să ajungă cel puţin în finală la Madrid. Cert este că Simona intră de astăzi în a 27-a săptămână ca lider mondial, locul 13 într-un clasament all-time, peste Dinara Safina. Halep este acum tenismena cu cele mai multe săptămâni petrecute pe locul unu fără a câştiga un Grand Slam.