Simona Halep la US Open: s-a stabilit ziua în care va intra în concurs. Luni vom avea primele emoţii cu Andreea Mitu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep. FOTO: AP
Simona Halep. FOTO: AP

România n-are niciun reprezentant pe tabloul principal de la US Open, la masculin, însă cinci românce vor evolua, în turul I, la feminin.

Dintre acestea, Andreea Mitu (75 WTA) e prima care va intra în acţiune. Ea o va întâlni pe Tereza Smitkova (Cehia, 100 WTA). 

Meciul va fi ultimul pe terenul numărul 15 şi se va juca, în noaptea de luni spre marţi, undeva în jurul orei 04.00, ora României. Mitu şi Smitkova s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în acest an, la Hamburg. S-a jucat pe zgură şi s-a impus Smikova cu 6-1, 3-6, 6-3. Mitu e prezentă, în premieră, pe tabloul principal de la US Open şi, dacă va trece de Smitkova, ar putea să o întâlnească pe Madison Keys (SUA, 19 WTA) în următoarea rundă.

Simona Halep va debuta la US Open 2015, marţi, organizatorii urmând să publice programul în cursul zilei de luni. Iată cu cine vor juca cele cinci românce prezente în turul I la US Open:

Mitu (75 WTA) – Smitkova (100 WTA)

Halep (2 WTA) – Erakovici (99 WTA)

Begu (28 WTA) – Govrotsova (69 WTA)

Niculescu (40 WTA) – Panova (132 WTA)

Dulgheru (51 WTA) – Kerber (11 WTA)

Eurosport transmite US Open în România.
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite