Simona Halep şi Monica Niculescu intră în focuri la Indian Wells. S-au stabilit orele de disputare a meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona halep şi Monica Niculescu
Simona halep şi Monica Niculescu

După ce Irina Begu şi Alexandra Dulgheru au fost eliminate în primul tur la Indian Wells, în competiţie au rămas doar două sportive din România.

Ele vor juca în această noapte, direct în turul al doilea. Astfel, Minica Niculescu va intra pe teren în jurul orei 24.00, urmând să o întâlnească pe britanica Heather Watson, numărul 53 mondial.Niculescu şi Watson s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în acest sezon, în optimile turneului de la Hobart, Australia. Britanica s-a impus atunci cu scorul de 6-7 (7) 6-2 7-6 (3).

Ceva mai târziu, la ora 2.00, va intra pe teren şi Simona Halep, care va avea o misiune mai uşoară în faţa americancei de origine taiwaneză, Vania King, locul 202 WTA.Vania a câştigat singura confruntare precedentă cu Simona, care a avut loc însă în urmă cu şase ani, în 2010, în calificările de la Montreal, scor 7-6, 6-1. 

Meciurile de pe tabloul feminin de la Indian Wells sunt transmise în România de Dolcesport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite