Simona Halep, model pentru copii. Un puşti şi-a botezat terenul de tenis cu numele jucătoarei de pe locul 2 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Popularitatea Simonei Halep a crescut vertiginos în ultima perioadă şi în special în acest an, când a ajuns pe locul doi în ierarhia mondială.

Ea  ajuns un model demn de urmat pentru mulţi copii, care visează să ajungă în vârf. Unul dintre ei este, Vlad Petre, care are 12 ani şi spre deosebire de ceilalţi copii de vârsta sa, timpul liber şi-l dedică în totalitate tenisului. Îndrăgostit de la o vârstă fragedă de acest sport, băiatul are un program de antrenament extrem de riguros, format din două antrenamente pe zi, înainte şi după cursurile şcolare. Visul lui Vlad este să ajungă jucător de tenis şi să reprezinte România la cel mai înalt nivel. Băiatul se bucură de sprijinul părinţilor săi, care au amenajat pentru el şi sora lui,  Thimeea Emanuela, un teren de tenis pe zgură. Vlad o idolatrizează pe Simona Halep, numărul 2 în tenisul mondial. "Urmăresc toate meciurile şi performanţele Simonei şi sunt mândru că sunt român la fel ca ea. Sper ca într-o zi să am ocazia să cunosc", a declarat Vlad, care şi-a "botezat" terenul de tenis  "Simona Halep Tennis Academy. "Când îi văd numele scris, simt mai mult dorinţa de a munci şi de a ajunge cât mai sus", a mai spus Vlad Petre.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite