SERIAL Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Japonezul care a început cursa de maraton în 1912 şi a trecut linia de sosire abia în 1967!

SERIAL Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Japonezul care a început cursa de maraton în 1912 şi a trecut linia de sosire abia în 1967!

Shizo Kanakuri în 1912 şi în 1967 (foto: EUROSPORT.FR)

Congresul Comitetului Internaţional Olimpic a hotărât în 1909 ca oraşul Stockholm să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1912. O decizie ce se va dovedi înţeleaptă, pentru că, pentru prima oară de la înfiinţare, întrecerile devin profitabile, organizatorii înregistrând un câştig de 46.767 coroane suedeze la finalul ediţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru a face faţă cheltuielilor de organizare,  suedezii au apelat la subscripţii publice, iar suma colectată a fost utilizată pentru construcţia unui stadion modern, de 14.500 de locuri, care găzduieşte şi astăzi diverse concursuri atletice, dar şi meciurile echipei de fotbal feminin Djurgardens. După trei ediţii consecutive aflate în umbra unor Expoziţii Universale, Jocurile Olimpice şi-au recâştigat spiritul sportiv.

Întrecerile s-au desfăşurat pe durata a două luni şi jumătate, între 5 mai şi 27 iulie, iar această ediţie  a fost prima la care au luat parte sportivi de pe toate cele cinci continente. Totodată, numărul participanţilor a fost limitat la maximum 10 concurenţi din aceeaşi ţară, pentru fiecare probă. Sportivii s-au întrecut în 102 probe din 14 sporturi: atletism, canotaj, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, lupte, nataţie, pentatlon modern, echitaţie, tenis, tir, iahting, tir cu frânghia. La feminin, au fost introduse înotul şi săriturile în apă, dar din programul masculin a fost scos boxul, considerat a fi prea violent de către suedezi. Totodată, a fost ultima ediţie când medaliile de aur acordate au fost din aur masiv, ulterior fiind utilizate medalii din argint suflat cu aur. Au luat startul 2.407 sportivi din 28 de ţări, dintre care 2.359 de bărbaţi şi 48 de femei, dar, din nefericire, au încheiat Olimpiada doar 2.406.

Lázaro şi sacrificiul său suprem

Portughezul Francisco Lázaro, favoritul cursei de maraton, disputată pe 14 iulie, s-a prăbuşit din cauza căldurii la kilometrul 30, fiind dus direct la spital cu diagnosticul meningită cauzată de insolaţie. În ciuda eforturilor medicilor, sportivul a început să delireze şi să dea din mâini şi din picioare de parcă alerga la maraton. Starea aceasta de delir la ţinut până a doua zi, când a murit la ora 6.20, la vârsta de 21 de ani. A fost primul caz de deces provocat de participarea la o probă olimpică. Presa portugheză titra atunci: “A murit precum Phidippides, soldatul de la Maraton”. O poveste spectaculoasă este şi cea a japonezului Shizo Kanakuri, care a plecat la Stockholm cu ajutorul subscripţiei naţionale.

În ziua cursei de maraton, atletul în vârstă de 21 de ani a luat startul cu ceilalţi sportivi, dar nimeni nu l-a văzut trecând linia de sosire. Pur şi simplu dispăruse în timpul maratonului. Nu figura nici pe listele cu cei ce abandonaseră. Practic era de negăsit. A fost căutat şi de poliţie, dar nimeni n-a reuşit să-i dea de urmă. A reapărut în prim-plan peste opt ani, la Anvers, când a luat din nou startul în cursa de maraton, pe care a terminat-o în 2 ore şi 48 de minute, apoi la Paris, în 1924, a participat din nou, dar a abandonat. Misterul cursei din 1912 a fost desluşit abia după 40 de ani, în 1952, când Kanakuri s-a confesat în faţa unui ziarist suedez. Practic, după ce alergase 30 de kilometri, japonezul a ajuns în dreptul unei case, cu gândul să bea un pahar cu apă. Proprietarul i-a oferit şi un pat, iar sportivul a adormit buştean! Când s-a trezit şi a aflat că maratonul se terminase de mult, lui Shizo Kanakuri i s-a făcut ruşine, aşa că după ce a cochetat şi cu gândul sinuciderii, s-a întors în mare taină în ţara sa natală. Povestea s-a încheiat însă abia în 1967, când, la 76 de ani, japonezul a revenit la Stockholm, la invitaţia televiziunii naţionale suedeze, pentru a termina în mod simbolic cursa începută în urmă cu 55 de ani. “A fost o călătorie lungă. Între timp m-am căsătorit şi am avut şase copii şi zece nepoţi”, a spus, cu zâmbetul pe buze, japonezul. El a murit în oraşul său natal, Tamana, la 92 de ani, în anul 1983.

Kahanamoku a devenit star la Hollywood

Jocurile Olimpice au fost dominate de echipa Statelor Unite ale Americii, aceştia câştigând 25 de medalii de aur, 19 de argint şi 19 de bronz. Pe locul al doilea în clasamentul medaliilor a urmat Suedia, ţara gazdă, cu 24 de medalii de aur, 24 de argint şi 17 de bronz, iar Marea Britanie s-a clasat a treia, cu 10 medalii de aur, 15 de argint şi 16 de bronz. Printre campionii exotici s-au numărat Duke Paoa Kahanamoku, câştigător al probei de înot – 100 de metri liber. După opt ani, cu prilejul ediţiei de la Anvers, a devenit din nou campion, fapt nemaiîntâlnit până atunci în istoricul probei de 100 m. Deşi a reprezentat Statele Unite, acesta era fiul unui prinţ din Hawaii, ajuns mai târziu star la Hollywood şi chiar şerif în Honolulu. Pe marele ecran, Duke a interpretat diverşi şefi de trib în filme western, între 1925 şi 1955. Printre colegii de distribuţie s-au numărat nume mari precum Henry Fonda, James Cagney, Jack Lemmon sau John Wayne.

Swahn, campion olimpic la 65 de ani

Însă eroul ediţiei a fost considerat finlandezul Hannes Kolehmainen, care a luat startul la şase probe şi a cucerit trei medalii de aur. Evreul austriac Otto Herschmann, medaliat cu argint al probei de înot – 100 de metri liber la Atena, în 1896, a reuşit să câştige o nouă medalie de argint la ediţia din 1912, numai că de această dată a făcut parte din echipa de sabie a ţării sale. Interesant e şi faptul că Herschmann, care avea atunci 35 de ani, era totodată şi preşedintele Comitetului Olimpic Austriac. De profesie avocat, el a decedat 30 de ani mai târziu, în camera de gazare a lagărului de concentrare de la Sobibór. Cel mai în vârstă campion olimpic a fost Oscar Swahn, care, la 65 de ani, a făcut parte din echipa de tir a Suediei, medaliată cu aur. Recordul său a rămas în picioare şi astăzi şi este greu de crezut că va mai putea fi depăşit vreodată.
Un alt eveniment neobişnuit s-a petrecut în semifinala luptelor greco-romane. Estonianul Martin Klein a reuşit victoria în faţa finlandezului Alfred Asikainen în…11 de ore şi 40 de minute. În urma acestui efort el nu a fost capabil să participe la finală. Astfel, campion olimpic a fost desemnat din oficiu suedezul Claes Johanson.

Jim Thorpe, prinţ şi cerşetor

Unul dintre momentele controversate ale Jocurilor Olimpice de la Stockholm l-a avut ca protagonist pe americanul Jim Thorpe, în vârstă de 25 de ani, care a câştigat detaşat pentatlonul şi decatlonul. Thorpe, născut într-o famile irlandezo-franco-indiană, a fost crescut în spiritul şi tradiţia amerindienilor din tribul Sauk, el fiind cunoscut şi sub numele de Wa-Tho-Huk („Calea Luminoasă”). A rămas celebru şi prin replica dată suveranului suedez, Gustav al V-lea, care îi atârna o medalie de gât. „Dumneavoastră, domnule, sunteţi cel mai mare atlet al lumii”, i-a spus regele, după care Thorpe a răspuns: „Mersi, Rege! (Thanks, King)”. În februarie 1913, a fost acuzat de Amateur Athletic Union că a încălcat regulile sportului amator, întrucât, în timpul  când era student la Colegiul Carlisle, jucase în timpul vacanţelor de vară la o echipă profesionistă de baseball, Rocky Mount, care-l plătea cu doi dolari pe meci. Practica era des întâlnită, numai că atleţii din loturile olimpice concurau sub nume fictive la profesionişti. Ca urmare a sesizării primite de la forul american, Comitetul Internaţional Olimpic a decis, în mai 1913, să-i retragă titlurile lui Thorpe.

Obligat să restituie medaliile, atribuite suedezului Hugo Wieslander, respectiv, norvegianului Ferdinand Bie, Jim Thorpe şi-a clamat nevinovăţia până la sfârşitul vieţii. Decizia l-a revoltat pe Hugo Wieslander, care a refuzat să primească medalia de aur. Thorpe şi-a continuat cariera sportivă şi după acel moment nefericit. A continuat să joace, ca profesionist, atât baseball (la echipe precum New York Giants, Boston Braves), cât şi fotbal american (Canton Bulldogs, Oorang Indians) sau chiar baschet, în ligile inferioare, până la vârsta de 41 de ani, în 1928. Ulterior, a avut o viaţă extrem de dificilă până în 1953, când a murit. A interpretat diverse roluri minore, de nativi americani, în filme western de mâna a doua, a muncit în construcţii şi a fost chiar şi gardă de corp la un moment dat. Se spune că la ediţia Jocurilor Olimpice din 1932, găzduită de Los Angeles, ajunsese chiar să cerşească în faţa stadionului. Problemele sale financiare s-au rezolvat abia în 1951, când Warner Bros. i-a ecranizat povestea vieţii în „Jim Thorpe – All-American”, cu cu Burt Lancaster în rolul principal, cei 15.000 de dolari ce i-au revenit asigurându-i un trai decent alături de cei şapte copii. În 1983, Comitetul Internaţional Olimpic îşi recunoştea grava eroare, returnând medaliile de aur familiei lui Thorpe.

Citeşte şi celelalte episoade ale serialului-maraton: 

1908: Primul român medaliat a murit în mizerie. Comuniştii l-au considerat „duşman al poporului” şi i-au tăiat pensia

1904: Cum au vrut americanii să demonstreze „supremaţia albilor” faţă de „canibali feroce” şi alţi „primitivi”

1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel

1896: Anul lui Spiridon, cărăuşul de apă din Atena

Antichitate: Primul campion a fost un bucătar, iar un boxer a ieşit învingător fără să-şi lovească deloc adversarul

 

citeste totul despre: