Scandalul FIFA: Coca Cola şi McDonald's cer demisia imediată a lui Sepp Blatter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a primit o nouă lovitură de imagine: principalii sponsori ai forului fotbalistic suprem, Coca Cola şi McDonald's, au emis vineri seara comunicate oficiale prin care cer demisia sa imediată din funcţia de preşedinte FIFA, după ce autorităţile elveţiene au demarat o investigaţie împotriva acestuia, relatează Reuters.

Este pentru prima dată când cele două corporaţii adoptă public o poziţie împotriva actualului preşedinte FIFA. Anterior, Coca Cola a cerut în iulie federaţiei să înceapă un proces de reformă condus dom exterior, în urma scandalului de corupţie ce s-a soldat cu arestarea a 9 foşti sau actuali oficiali de rang înalt al forului mondului.

„Imaginea şi reputaţia FIFA se degradează pe zi ce trece. FIFA are nevoie de o reformă completă urgent, iar aceasta poate fi atinsă doar printr-o gestionare independentă a situaţiei” se arată în comunicatul Coca Cola. 

Un discurs asemănător a fost exprimat într-un comunicat emis, mai târziu, de McDonald's: „Evenimentele din ultimele săptămâni au diminuat încontinuu atât reputaţia FIFA, cât şi încrederea publică în conducerea federaţiei.” Comunicate similare au mai fost emise, în cursul serii de vineri, de alţi sponsori importanţi FIFA precum Visa sau Budweiser.

Unul din avocaţii lui Batter, Richar Cullen, a emis un comunicat în numele lui Blatter, în care acesta din urmă a spus că demisia sa imediată nu este în cel mai bun interes al organizaţiei, şi nici nu va ajuta cu procesul intern de reformare.

Săptămâna trecută, autorităţile elveţiene au început o investigaţie împotriva lui Sepp Blatter, vizând modul în care elveţianul în vârstă de 79 de ani a condus forul fotbalistic suprem în ultimii 17 ani. Aceasta reprezintă prima acţiune legală începută împotriva preşedintelui FIFA, ce până acum nu a fost implicat direct în scandalurile de corupţie izbucnite anul acesta. 

În ciuda acestui fapt, Blatter şi-a anunţat demisia de la şefia FIFA la doar 3 zile după ce fusese reales în funcţie pentru a cincea oară, la începutul lui iunie, el urmând a rămâne în funcţie, în mod normal, până la noile alegeri programate pentru februarie anul viitor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite