Scandal la vârful tenisului mondial: 16 jucători de top, suspectaţi că au aranjat meciuri
0Numeroşi jucători de tenis masculin de top ar fi implicaţi într-o adevărată mafie a meciurilor trucate, arată documente secrete obţinute de BBC şi Buzzfeed.
În ultimii zece ani, 16 jucători din top 50 ATP ar fi fost suspectaţi de Unitatea pentru Integritatea Tenisului (TIU) că au jucat în meciuri aranjate.
Toţi cei 16, printre care se numără şi câştigători de titluri Grand Slam, au fost lăsaţi să joace în continuare, iar opt dintre ei vor participa la turneul Australian Open, care începe luni.
BBC şi Buzzfeed au decis să nu facă publice numele tenismenilor.
Documentele publicate includ concluziile une investigaţii lansate în 2007 de ATP, după ce pariuri „suspecte” au fost plasate pe un meci dintre Nikolai Davidenko şi Martin Vassallo Arguello. Cei doi au scăpat de acuzaţii, însă investigaţia s-a transformat într-o anchetă mult mai largă asupra legăturilor dintre pariorii de top şi jucătorii din vârful ierarhiei.
Potrivit anchetei, grupări de pariori din Rusia, Nordul Italiei şi Sicilia au câştigat sute de mii de lire sterline în urma unor pariuri pe jocuri despre care anchetatorii cred că au fost aranjate. Trei dintre aceste partide s-au desfăşurat în cadrul turneului de la Wimbledon.
Autorii anchetei au recomandat ATP, într-un raport confidenţial, ca 28 de jucători să fie verificaţi, însă nicio investigaţie ulterioară nu a fost deschisă.
În anii următori, TIU a primit plângeri repetate în legătură cu aproximativ o treime dintre aceşti jucători, însă niciunul nu a primit vreo pedeapsă.