Salvatorul vine de la Budapesta: culisele numirii lui Vasile Miriuţă la CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecat acasă de Sărbători, antrenorul de 45 de ani a fost invitat la discuţii, după care a devenit cel de al 16-lea tehnician de pe banca formaţiei din Gruia, de când echipa a revenit în Liga I cu Paszkany finanţator.

Fereşte-te de votul de încredere al şefilor la CFR, dacă vrei să rămâi antrenor! Acum două săptămâni, Petre Grigoraş era îndemnat de preşedintele Iuliu Mureşan să-şi ia palton, în ideea că va fi pe banca formaţiei din Gruia şi pe durata iernii. Ieri dimineaţă, Paszkany şi Mureşan îşi savurau deja cafeaua împreună cu noul antrenor, Vasile Miriuţă. 

La capătul celui mai slab tur de campionat de la revenirea CFR-ului în Liga I, şefii ardelenilor s-au hotărât să mai facă o schimbare pe bancă. Astfel, după Mircea Rednic, destituit după patru etape, şi Petre Grigoraş a fost dat la o parte pentru a-i face loc tehnicianului adus de la Ceahlăul.

Vine cu doi jucători

Vasile Miriuţă se afla acasă, la Budapesta, atunci când a primit un telefon de la Cluj. A revenit repede în România, iar duminică s-a întâlnit cu Paszkany şi Mureşan. După mai multe ore de discuţii, părţile s-au înţeles, tehnicianul de 45 de ani urmând să conducă CFR în partea a doua a sezonului. 

Miriuţă a semnat pe un an şi jumătate, iar obiectivul său va fi o clasare între primele patru la sfârşitul campionatului. În acest moment, CFR se află pe locul 7 cu 28 de puncte, la şase „lungimi“ de Petrolul, care ocupă poziţia a 4-a.

Miriuţă nu va ajunge singur în Gruia, ci însoţit de preparatorul fizic neamţ cu care a lucrat şi la Ceahlăul, Victor Asamoah. În plus, el va încerca să facă şi două transferuri de la fosta sa echipă. În vizorul său sunt atacantul Bojan Golubovici (golgheterul Ceahlăului cu opt reuşite), dar şi fundaşul Andrei Marc, dorit şi de Steaua.

Paszkany: „2013, cel mai slab an“

După ce a bătut palma cu noul antrenor, finanţatorul Arpad Paszkany a explicat de ce a luat această hotărâre. „Nu pot să fiu mulţumit de anul 2013, care e cel mai slab an al nostru în Liga I. Chiar şi atunci când am promovat am arătat mai bine, în condiţiile în care s-au făcut investiţii mari în comparaţie cu ce era atunci. Obiectivul nostru e să strângem cât mai multe puncte şi să ne apropiem de podium. Un target realist, dar cu altă atitudine, ar fi un loc patru“, a spus omul de afaceri.

Paszkany a dezvăluit şi motivul pentru care a optat pentru aducerea lui Miriuţă. „Nu ne-am gândit de foarte mult timp la el. Am făcut recent un portret-robot al antrenorului pe care ni-l doream şi l-am comparat cu opţiunile pe care le aveam. După încercările din trecut, am vrut un antrenor din generaţia tânără, să dea un nou impuls echipei“, a adăugat patronul formaţiei din Gruia.

CITEŞTEŞ ŞI:

*EXCLUSIV Concediere în stil românesc. Grigoraş, scârbit de modul în care a fost dat la o parte la CFR: „Lipsă de eleganţă“

Am negociat şi m-am înţeles cu cei de la CFR. E cea mai mare provocare din carieră pentru mine. Vasile Miriuţă antrenor CFR Cluj   

Antrenorii de la CFR de la revenirea în Liga I

Nume Perioadă

Aurel Şunda 2004-2005 (30 meciuri)

Dorinel Munteanu 2005-2006 (40 meciuri)

Cristiano Bergodi 2006-2007 (24 meciuri)

Ioan Andone 2007-2008 (40 meciuri)

Maurizio Trombetta 2008 (11 meciuri)

Dušan Uhrin jr 2009 (5 meciuri)

Toni Conceição 2009 (25 meciuri)

Andrea Mandorlini 2009-2010 (28 meciuri)

Sorin Cârţu 2010 (9 meciuri)

Alin Minteuan 2010-2011 (18 meciuri)

Jorge Costa 2011-2012 (25 meciuri)

Ioan Andone 2012 (21 meciuri)

Francisc Dican 2012 (1 meci)

Paulo Bento 2012-2013 (13 meciuri)

Eugen Trică 2013 (8 meciuri)

Mircea Rednic 2013 (4 meciuri)

Petre Grigoraş 2013 (15 meciuri)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite